cucerirea împărăției romane de către șefii militari deveniți atunci regi peste țări mari. La franci robii și liberații regelui jucară un rol mare mai întâi la curte, apoi în stat; în mare parte, nobilimea cea nouă se trăgea dintr’înșii.
O instituție a contribuit la întemeierea regalității: suitele care însoțeau pe regi. Am văzut deja la Pieile Roșii din America cum, alături de orânduirea gentilică, se formară asociații private pentru a duce război pe socoteala și răspunderea lor proprie. Aceste asociații private deveniseră la Germani, uniuni permanente. Șeful militar care-și câștigase un renume, aduna în jurul lui o ceată de tineri doritori de prăzi, și datori a-i purta credință, ca și el lor. Șeful îi întreținea, le dădea daruri și îi organiza în mod erarhic; pentru expediții mai mici servea garda personală și o trupă gata întotdeauna de luptă, pentru expediții mai mari exista un corp ofițeresc. Oricât de slabe vor fi fost aceste cete, și așa s’au și arătat ele mai târziu, de pildă la Odoacru în Italia, ele formau totuși deja germenele decăderii vechii libertăți a poporului, și așa se și manifestară în timpul și în urma migrațiunii popoarelor. Intâi, pentrucă au favorizat ivirea puterii regești. Al doilea, pentrucă, cum observă deja Tacit, puteau fi ținute laolaltă numai prin necontenite războaie și năvăliri prădalnice. Prada ajunse un țel. Dacă șeful cetei n’avea ce face prin apropiere, el se ducea cu oamenii lui la alte popoare unde era război și perspective de pradă; trupele auxiliare formate din triburile germane care au luptat în număr mare sub steagul roman, chiar împotriva Germanilor, erau în parte alcătuite din astfel de cete. Sistemul mercenarilor — rușinea și blestemul Germanilor — exista deja în prima lui formă. După cucerirea împărăției romane, aceste suite regești formară, alături de valeții de curte romani și de cei neliberi, a doua parte principală, componentă a nobilimii de mai târziu.
In general, triburile germane unite în popoare au, deci, aceeași organizare ca și aceea care s’a desvoltat la Grecii din timpurile eroice și la Romanii din așa zisa epocă regească: adunarea poporului, sfatul conducătorilor de ginți, comandantul armatei care tinde deja să capete o adevărată putere regească.
