aspră, piei de animale, femeile și oamenii de seamă purtau pe dedesubt haine de in. Hrana lor consta din lapte, carne, fructe sălbatice, și după cum adaugă Pliniu, din mămăligă de ovăz (care și acum este mâncarea celtică națională în Irlanda și Scoția). Bogăția lor consta în vite; acestea însă erau de soi prost; vitele erau mici, slăbănoage, fără coarne, caii erau mici și nu erau buni la alergat. Banii erau rari și puțin întrebuințați, și numai cei romani. Nu prelucrau și nu prețuiau aurul și argintul, fierul era rar și, cel puțin la triburile din lungul Rinului și Dunării, pare că era aproape numai importat, iar nu extras de ei înșiși. Scrisul runic (imitat după literele grecești și cele latine) era cunoscut numai ca un scris secret și era întrebuințat numai pentru vrăji religioase. Era încă în vigoare obiceiul de a aduce jertfe omenești. Pe scurt, ne găsim în fața unui popor care abia trecuse dela treapta de mijloc la aceea superioară a barbariei. Pe când însă la triburile imediat vecine cu Romanii, desvoltarea unei industrii metalurgice și textile proprii era împiedecată de marea ușurință a importului de produse industriale romane, nu încape îndoială că o asemenea industrie s’a format la Nord-Est, la Marea Baltică. Armele găsite în mlaștinile din Schleswig — săbii lungi de fier, cămăși de zale, coifuri de argint etc., împreună cu monete romane de pe la sfârșitul secolului al II-lea — și obiectele germane de metal răspândite prin migrațiunea popoarelor, arată un tip cu totul deosebit și de o măestrie destul de desvoltată chiar atunci când ele se apropie de modelele inițiale romane. Emigrarea în imperiul civilizat al Romanilor puse capăt acestei industrii indigene peste tot locul, afară de Anglia. Cât de unitară a fost nașterea și desvoltarea acestei industrii, ne-o arată, de pildă, brățările de bronz; acele găsite în Burgundia, în România, pe coastele Mării de Azov, puteau să fi ieșit din acelaș atelier ca cele englezești și suedeze și totuși ele sunt, fără îndoială, de origină germană.
Treptei superioare a barbariei fi corespunde și orânduirea socială. Peste tot exista, după Tacit, sfatul șefilor (principes), care hotăra în chestiuni mai mici; pe cele mai de seamă le pregătea însă pentru a fi soluționate de adunarea poporului; adu-
