tul de însemnat; trecerea dela lucrarea în comun a pământului la deplina proprietate privată asupra pământului într’un interval de timp atât de scurt și fără orice amestec străin, este o curată imposibilitate. Citesc deci din Tacit numai ceeace spune el limpede: „Ei schimbă (sau împart din nou) în fiecare an pământul arat, și le mai rămâne pământ comun de ajuns”. Aceasta este acea treaptă a agriculturii și a însușirii pământului care corespunde întocmai organizației gentilice de atunci a Germanilor.
Pasajul precedent fi las neschimbat, așa cum se găsește în edițiile anterioare. Intre timp, chestiunea a luat o altă întorsătură. După ce Kovalevsky (vezi mai sus pag. 59) a dovedit că obștea casnică patriarhală avea o răspândire largă, dacă nu chiar una generală, și că forma treapta intermediară între familia comunistă matriarhală și familia izolată modernă, nu se mai pune chestiunea așa cum s’a pus pe vremea lui Maurer și Waitz, dacă pământul a fost în proprietate obștească sau în proprietate privată, ci care a fost forma proprietății obștești. Nicio îndoială nu poate fi că pe vremea lui Cezar a existat la Suevi, nu numai proprietatea colectivă, ci și cultivarea comună a pământului în folosul obștei. Mult timp încă se va mai discuta în jurul chestiunii care a fost unitatea economică: ginta, obștea casnică, sau o grupă comunistă de rude, intermediară; sau dacă vor fi apărut toate trei grupele, potrivit condițiilor pământului. Kovalevsky însă susține că starea descrisă de Tacit presupune existența nu a comunității de marcă sau sătești, el a celei casnice; abia dintr’aceasta din urmă s’ar fi desvoltat apoi, mult mai târziu, comunitatea sătească, ca urmare a creșterii populației.
Potrivit acestei păreri, așezările Germanilor pe teritoriul ocupat de dânșii în vremea Romanilor, ca și pe acela luat mai târziu dela Romani, nu ar fi fost alcătuite din sate, ci din mari obștii familiale, care cuprindeau mai multe generații, luau pentru cultivare o fâșie de pământ corespunzătoare și foloseau pământul pustiu dimprejur, împreună cu vecinii, ca o marcă comună. Pasajul din Tacit despre schimbul pământului lucrat ar trebui așa dar luat în sens agronomic, și anume: comunitatea
