aflați în mijlocul lumii romane, orice urmă de severitate a moravurilor pieri mult mai repede încă decât limba germană. E de ajuns să citești pe Grégoire de Tours. Se înțelege dela sine că în pădurile seculare germane nu putea să domnească aceeași voluptate rafinată a simțurilor ca în Roma, și astfel și în această privință Germanilor le rămâne o superioritate față de lumea romană, chiar dacă nu le vom atribui în relațiile trupești o abținere care n’a domnit niciodată și nicăieri la un popor întreg.
Din orânduirea gentilică se trage îndatorirea de a moșteni dușmăniile ca și prieteniile tatălui sau rudelor; tot așa răscumpărarea bănească, amenda pentru omor sau rănire în loc de răzbunarea prin sânge. Această răscumpărare bănească, care cu o generație în urmă era încă privită ca o instituție curat germană, este acuma dovedită la sute de popoare ca fiind o formă generală de slăbire a răzbunării prin sânge, izvorîtă din orânduirea gentilică. Ca și îndatorirea ospitalității, o găsim, între alții, la Indienii din America; descrierea ospitalității făcută de Tacit („Germania”, Cap. 21), este, aproape până în amănunte, identică cu cea pe care o face Morgan despre Indienii lui.
Discuția fierbinte și fără de sfârșit în jurul chestiunii, dacă da sau nu, Germanii lui Tacit își împărțiseră deja, odată pentru totdeauna, pământul arabil și cum trebuesc înțelese pasajele relative la aceasta, aparține acum trecutului. De când s’a dovedit că mai la toate popoarele pământul era lucrat în comun de către ginți, iar mai târziu de către obștiile familiale comuniste, pe care Cezar le mai semnalează și la Suevi, și că apoi pământul se împărțea între toate familiile cu redistribuiri periodice, de când s’a stabilit că această periodică reîmpărțire a pământului arabil s’a păstrat în Germania, în unele locuri chiar până în zilele noastre, nu merită să ne pierdem timpul discutând această chestiune. Dacă dela lucrarea pământului în comun, pe care Cezar o atribue hotărît Suevilor (după spusele lui la dânșii nu se găseau deloc ogoare împărțite sau private) Germanii au trecut, în cei 150 de ani care despart această epocă de aceea a lui Tacit, la lucrarea individuală a pământului, cu reîmpărțirea lui anuală, putem spune că aceasta este într’adevăr un progres des-
