buia să respecte învoiala. Dacă n’am avea nicio altă urmă de orânduire gentilică la Germani, acest singur pasaj ne-ar ajunge.
De o însemnătate și mai hotărîtoare, pentrucă e scris cu vreo 800 de ani mai târziu, este un pasaj din vechiul cântec nordic Völuspâ despre amurgul zeilor și pieirea lumii. In această „vedenie a prezicătoarei”, în care, după cum au dovedit-o acum Bang și Bugge, sunt împletite și elemente creștine, se spune în descrierea epocii de degenerare și corupție generală care duce la marea catastrofă:
munu systrungar
ok at bönum verdask,
sifjum spilla.
„Frații se vor război și se vor ucide unii pe alții, nepoții de soră vor sfărâma rudenia”. Systrunger înseamnă fiul surorii de mamă și faptul că aceștia neagă rudenia de sânge dintre ei, este privit de poet chiar ca o agravare a crimei de fratricid. Agravarea constă în cuvântul systrungar care accentuiază înrudirea după mamă; dacă în locul acestui cuvânt ar fi syskina-börn, copii de frați și surori, sau syskina synir, fii de frați și surori, atunci al doilea rând ar însemna față de cel dintâi nu o întărire, ci o slăbire. Așa dar, chiar pe vremea Vikingilor, când a apărut Völuspâ, nu pierise încă amintirea matriarhatului în Scandinavia.
De altfel, pe vremea lui Tacit, la Germani cel puțin, pe care el îi cunoștea mai deaproape, matriarhatul făcuse deja loc patriarhatului: copiii îl moșteneau pe tatăl lor; dacă nu erau copii, moșteneau frații și unchii după tată și după mamă. Admiterea fratelui mamei la moștenire este legată de păstrarea obiceiului pomenit mai sus și dovedește de asemenea cât de nou era încă patriarhatul pe atunci la Germani. Urme de matriarhat se mai găsesc încă până târziu în evul mediu. Incă pe atunci se pare că iobagii nu prea puneau mare temei pe patriarhat; când un boer feudal cerea unui oraș pe un iobag fugit, în Augsburg, Basel și
