înrudiți prin sânge, ci și încuscriți și cuprinde deci pe membrii cel puțin a două ginți; sif nu poate să fi fost deci chiar expresia pentru gintă.
Ca și la Mexicani și Greci, tot așa și la Germani, în ordinea de luptă, atât escadronul de călăreți cât și coloana de infanterie care merge în formă de unghiu, erau grupate după ginți; dacă Tacit spune: „După familii și înrudiri”, apoi această expresie vagă se explică prin faptul că pe vremea lui, în Roma ginta încetase de mult să fie o uniune vie.
Hotărîtor este un pasaj din Tacit, care spune: fratele mamei privește pe nepotul său ca pe un fiu, ba chiar unii socotesc legătura de sânge dintre unchiul după mamă și nepot, mai sfântă și mai strânsă decât aceea dintre tată și fiu, astfel că, atunci când se cer ostatici, fiul surorii trece drept o garanție mai mare decât propriul fiu al aceluia pe care vrei să-l constrângi. Aici avem o rămășiță vie din ginta organizată potrivit matriarhatului, deci inițială, și anume ca ceva care caracterizează cu deosebire pe Germani[1]. Dacă membrul unei astfel de ginți dădea pe propriul lui fiu ca zălog pentru o obligație luată, și dacă acesta cădea jertfă călcării învoielii de către tatăl său, acesta nu dădea socoteală decât conștiinței sale. Dacă însă fiul surorii era acel jertfit, atunci se considera că se încălcase cel mai sfânt drept al ginții: ruda gentilică cea mai apropiată, care era înaintea tuturora datoare să apere pe copil sau pe tânăr, era vinovată de moartea lui; ea nu trebuia să-l dea zălog, sau tre-
- ↑ Natura deosebit de strânsă a legăturii dintre unchiul după mamă și nepoți, izvorîtă din vremea matriarhatului și care se găsește la multe popoare, este cunoscută de Greci numai din mitologia timpurilor eroice. După Diodor (IV, 34), Meleagros ucide pe fiii lui Thestius, frații mamei sale, Althea. Ea vede în această faptă o nelegiuire așa de grozavă, încât îl blestemă pe ucigaș, propriul ei fiu și-i dorește moartea. „Zeii ascultară”, după cum se povestește „dorințele ei și puseră capăt vieții lui Meleagros”. După acelaș Diodor (IV, 44), Argonauții debarcară, sub conducerea lui Heracles, în Tracia și aflară acolo că Phineus maltratează în chip odios, la îndemnurile noii lui soții, pe cei doi fii ai săi, făcuți cu femeea isgonită, Boreada Cleopatra. Dar printre Argonauți sunt și Boreazi, frați de ai Cleopatrei, deci frați după mamă ai celor chinuiți. Ei iau îndată partea nepoților lor, îi liberează și ucid pe păzitori. (Nota lui Engels)