reîmpărțire a pământului. Harta terenului unui astfel de sat-rundale are întocmai aceeași înfățișare ca hartă a curților germane de pe Mosela sau din Hochwald. Și în „factions” continuă să trăiască ginta. Țăranii irlandezi se împart adeseori în partide care au la temelie deosebiri în aparență cu totul fără de rost sau fără de sens, care nu pot fi înțelese de Englezi și nu par să aibă alt scop decât păruelile solemne și foarte agreate dintre două fracțiuni. Toate acestea sunt reînvieri artificiale, compensații întârziate pentru gințile sfărâmate, compensații care reprezintă in felul lor persistența instinctului gentilic moștenit. In unele regiuni, de altfel, gentilii mai stau încă laolaltă pe vechiul teritoriu; așa, încă pe la 1830, marea majoritate a locuitorilor din comitatul Monaghan avea numai patru nume de familie, adică se trăgea din patru ginți sau clanuri[1].
In Scoția, dispariția orânduirii gentilice datează dela înăbușirea răscoalei din 1745. Ce anume verigă reprezenta clanul scoțian în această orânduire, rămâne abia de cercetat; dar este neîndoios, că el a fost o verigă a acesteia. In romanele lui Walter Scott avem viu înaintea noastră acest clan al muntenilor scoțieni. Morgan spune că el este „un model desăvârșit de gintă din punctul de vedere al organizării și spiritului său, un exemplu izbitor de influența vieții gentilice asupra gentililor… In vrajbele lor
- ↑ Notă la ediția a patra. In timpul câtorva zile petrecute în Irlanda, mi-am dat din nou seamă cât de adânc mai trăiesc încă în mințile țăranilor ideile gentilice. Marele proprietar, dela care țăranul arendează pământul este și acum privit de către acesta ca un fel de șef al clanului, care trebue să administreze pământul în interesul tuturor, căruia țăranul îi plătește tribut sub formă de arendă, dela care însă urmează a primi sprijin în caz de nevoie. Și tot așa, fiecare om avut este socotit ca dator să sprijine pe vecinii lui mai săraci, de îndată ce aceștia ajung în mizerie. Acest ajutor nu este o pomană, ci ceva ce se cuvine de drept membrului mai sărac din clan din partea celui mai bogat sau a șefului de clan. E de înțeles tânguirea economiștilor și juriștilor cu privire la neputința de a-i face pe țăranii irlandezi să priceapă noțiunea proprietății moderne burgheze; ideea unei proprietăți care are numai drepturi, nu și datorii, nu-i poate intra Irlandezulul în cap. Este însă ușor de înțeles dece Irlandezii, stăpâniți de asemenea naive concepții gentilice și svârliți în marile orașe engleze și americane, într’o populație cu vederi morale și juridice cu totul altele, se zăpăcesc cu totul în chestii de morală și drept, pierd orice echilibru și adeseori cad în masă jertfă demoralizării. (Nota lui Engels)
139