marquette) joacă un rol mare în cartea legilor. Femeile aveau drept de vot în adunările poporului. Mai adăugăm că în Irlanda s’a dovedit existența unor relații asemănătoare; că și acolo erau destul de obișnuite căsătoriile vremelnice, iar în caz de despărțire, soției i se asigurau avantaje mari, reglementate cu precizie, și chiar despăgubiri pentru serviciile ei casnice; că și acolo se întâlnește „prima soție” alături de alte soții, nefăcându-se nicio deosebire la împărțirea moștenirii între copiii legitimi și cei nelegitimi. Avem astfel un tablou al căsătoriei pereche, față de care forma de căsătorie existentă în America de Nord apare ca fiind severă, însă nu ne poate uimi faptul că îl găsim în veacul al XI-lea, la un popor care încă pe vremea lui Cezar[1] trăia sub regimul căsătoriei pe grupe.
Ginta irlandeză (sept, iar tribul se numește clainne, clan) este confirmată și descrisă nu numai de vechile cărți de drept, ci și de către juriștii englezi din secolul al XVII-lea, trimiși în Irlanda pentru prefacerea pământurilor clanurilor în domenii ale regelui englez. Până atunci, pământul era proprietate obștească a clanului sau a ginții, în măsura în care nu fusese deja prefăcut de către șefi în domenii private ale lor. Când murea un membru al ginții, și deci se destrăma o gospodărie, șeful (caput cognationis, cum îl numeau juriștii englezi) făcea o nouă împărțire a întregului teritoriu între celelalte gospodării. Aceasta trebue să se fi făcut în general după regulele în vigoare în Germania. Se mai găsesc și acum — cu 40 sau 50 de ani înainte ele erau foarte numeroase — câmpii sătești, în așa zisele Rundale. Țăranii, arendași individuali ai pământului, care înainte vreme era proprietate comună a ginții, pământ răpit apoi de cuceritorii englezi, plătesc arenda fiecare pentru bucata lui de pământ, însă pun laolaltă toate ogoarele și fânețele, le împart, după poziție și calitate, în parcele („Gewanne”, cum li se zice pe malurile Moselei), și dau fiecăruia partea sa din fiecare parcelă; pământurile mlăstinoase și islazurile sunt folosite în comun. In urmă cu cincizeci de ani, mai avea loc, din când în când, uneori anual, o
- ↑ Adică în primul secol înaintea erei noastre. — Nota Red.