modelele adevărate, natural desvoltate, ale societății din care izvorîseră și care le înconjura încă din toate părțile. Chiar dacă nobilimea patriciană, natural desvoltată, câștigase deja teren, și chiar dacă regii căutau să-și lărgească treptat atribuțiile, prin aceasta nu se schimbă caracterul fundamental inițial al orânduirii, și numai aceasta are importanță.
Intre timp, populația orașului Roma și a regiunii Roma, care se mărise prin cuceriri, se înmulți în parte prin imigrări, în parte prin anexarea locuitorilor din districtele supuse, în mare parte latine. Toți acești noi supuși (lăsăm aici la o parte chestiunea clienților) trăiau în afară de vechile ginți, curii și triburi, nu făceau deci parte din populus romanus, din poporul roman propriu zis. Ei erau oameni personal liberi, puteau avea proprietate funciară, erau obligați să plătească biruri și să facă serviciul militar. Dar nu puteau ocupa nicio slujbă și nici lua parte la adunarea curiilor sau la împărțirea pământurilor cucerite de stat. Ei constituiau plebea, exclusă dela toate drepturile publice. Prin creșterea continuă a numărului lor, prin educația militară și prin înarmarea lor, ei deveniră o putere amenințătoare pentru vechiul populus, închis ermetic acum față de orice creștere din afară. La aceasta se adaugă faptul că proprietatea funciară, pe cât se pare, era împărțită aproape egal între populus și plebe, în timp ce bogăția comercială și industrială, de altfel nu prea desvoltată încă, era mai ales în mâna plebei.
Față de marea întunecime în care este învăluită istoria primitivă, cu totul legendară, a Romei — întunecime considerabil întărită prin încercările de interpretare raționalisto-pragmatice și prin comunicările scriitorilor cu pregătire juridică de mai târziu, care au servit de izvor — nu se poate spune nimic hotărît nici despre timpul, nici despre cursul și nici despre cauzele revoluției care puse capăt vechii organizații gentilice. Sigur este numai că pricina ei rezida în luptele dintre plebe și populus.
Noua constituție atribuită regelui (rex) Servius Tullius, și care se bazează pe modelul grecesc, cu deosebire pe cel al lui Solon, creă o nouă adunare a poporului, care cuprindea sau excludea fără deosebire pe populus și pe plebei, după cum aceștia
133