Sari la conținut

Pagină:Originea familiei, a proprietății private și a statului – Friedrich Engels.pdf/127

Această pagină nu a fost verificată

chiar la istoricii noștri recunoscuți. In lucrarea lui Mommsen despre numele proprii romane din vremea Republicii și a lui August („Cercetări romane”, Berlin 1864, vol. I.) se scrie: „In afară de toți tovarășii de gintă, în linie bărbătească, cu excepția, firește, a robilor, dar inclusiv adoptații și cei aflați sub protecția ginții, numele de gintă îl poartă și femeile… Tribul (astfel traduce Mommsen cuvântul gens) este… o colectivitate, rezultată din origina comună — adevărată sau presupusă, sau chiar fictivă — unită prin serbări, cimitir și moșteniri comune din care pot și trebue să facă parte toți indivizii personal liberi, deci și femeile. Greutatea este însă de a stabili numele de gintă al femeilor măritate. Este drept că această greutate era înlăturată, atâta vreme cât femeea nu putea să se căsătorească decât cu un membru al ginții ei; și, după cum se știe, multă vreme a fost mai greu pentru femei să se căsătorească în afară decât înăuntrul ginții; astfel, dreptul zis gentis enuptio[1] se dădea încă în veacul al șaselea ca un privilegiu personal, ca recompensă… Acolo însă unde se făceau asemenea căsătorii în afară de gintă, e probabil că, în timpurile mai vechi, femeea a trecut prin acest fapt în tribul soțului. Nimic nu este mai sigur decât faptul că femeea, în vechea căsătorie religioasă, intra pe deplin în comunitatea, atât cea de drept cât și cea religioasă a soțului, și părăsea pe a ei. Cine oare nu știe că femeea măritată pierde dreptul ei activ și pasiv la moștenire, în favoarea tovarășilor ei de gintă și că în schimb intră în uniunea de moștenire a soțului, a copiilor ei și, în general, a tovarășilor de gintă ai acestuia? Și dacă este adoptată de soțul ei și ajunge în familia lui, cum poate ea rămâne străină de ginta lui?” (Pag. 9—11).

Mommsen susține deci că femeile romane care făceau parte dintr’o gintă, ar fi avut voie, la început, să se căsătorească numai înăuntrul ginții, și că deci ginta romană ar fi fost endogamă, iar nu exogamă. Această părere, care este în contrazicere cu tot ceeace știm despre alte popoare, se sprijină cu deosebire,


  1. Gentis enuptio — căsătoria în afara ginții — Nota Red.

127