VI
GINTA ȘI STATUL IN ROMA
Din legenda întemeierii Romei reiese că prima așezare fu aceea a unui număr de ginți latine (o sută, după legendă), reunite într’un singur trib, cărora li se alătură curând un trib sabelian, care ar fi numărat de asemenea o sută de ginți și, în sfârșit un al treilea trib, format din elemente diferite, cuprinzând, după cum se afirmă, tot ca la vreo sută de ginți. Intreaga poveste ne arată, dela prima vedere, că aici nici una din aceste formații n’a fost naturală în afară de gintă, ba chiar și aceasta era în anumite cazuri numai o ramură a unei ginți-mamă, care continuă să existe în vechea patrie. Triburile poartă pecetea unei alcătuiri artificiale; totuși în cea mai mare parte ele sunt formate din elemente înrudite și după modelul vechiului trib, desvoltat în chip natural, iar nu creat artificial; aceasta nu exclude ca sâmburele fiecăruia din cele trei triburi să fi fost un adevărat trib vechi. Inelul intermediar, fratria, se compunea din zece ginți și se numea curie, erau deci treizeci de curii.
Este fapt recunoscut că ginta romană era o instituție la fel cu cea greacă; dacă ginta greacă este o desvoltare a acelei entități sociale a cărei formă originară o găsim la Piele Roșii din America, acelaș lucru este valabil fără doar și poate și pentru cea romană. Putem deci să ne scurtăm expunerea, aci.
Ginta romană avea, cel puțin în vremurile cele mai vechi ale orașului Roma, următoarea orânduire:
1. Dreptul membrilor de gintă de a se moșteni reciproc; averea rămânea în gintă. Deoarece în ginta romană, ca și în cea greacă, domnea deja patriarhatul, urmașii în linie feminină erau excluși dela moștenire. După legea celor douăsprezece table, cel mai vechi drept roman scris pe care-l cunoaștem, moșteneau mai
124
