lilor, din ce în ce mai înfloritoare își alcătui un nou drept uzual pentru asigurarea creditorului împotriva debitorului, pentru consacrarea exploatării țăranului sărac de către posesorul de bani. Toate câmpile Aticei erau pline de stâlpi ipotecari, pe care stătea scris că acel petec de pământ este ipotecat cutărui sau cutărui creditor pentru atâția și atâția bani. Ogoarele, care nu erau însemnate în felul acesta, fuseseră în cea mai mare parte deja vândute pentru neplata ipotecilor sau a dobânzilor, și trecuseră în proprietatea nobilului cămătar; țăranul putea să fie mulțumit dacă i se îngăduia să rămână pe bucata de pământ în calitate de arendaș și să trăiască dintr’o șesime a produsului muncii sale, pe când celelalte cinci șesimi trebuia să le plătească ca arendă noului stăpân. Ceva mai mult. Dacă suma căpătată din vânzarea parcelei de pământ ipotecat nu ajungea să acopere datoria, sau dacă împrumutul nu era asigurat prin zălog, datornicul trebuia să-și vândă copiii ca robi în străinătate pentru a se achita de datoria față de creditor. Vânzarea copiilor de către tată — iată cel dintâi rod al patriarhatului și al monogamiei! Iar dacă vampirul nu era încă satisfăcut, atunci el putea să vândă ca rob chiar pe datornic. Acestea fură zorile luminoase ale civilizației, la poporul atenian.
Inainte vreme, când condițiile de trai ale poporului corespundeau încă orânduirii gentilice, o astfel de transformare era cu neputință; și iată că ea s’a produs, nici nu se știe cum. Să ne întoarcem pentru o clipă la Irochezii noștri. La dânșii nu se putea concepe o situație, ca cea care se impusese acum atenienilor, ca să zicem așa, fără de participarea și desigur împotriva voinței lor. La dânșii, modul de a produce mijloacele de existență, rămas neschimbat din an în an, nu putea niciodată să dea naștere unor astfel de conflicte, impuse parcă din afară, sau unor antagonisme între bogați și săraci, între exploatatori și exploatați. Irochezii erau încă departe de a stăpâni natura, dar înăuntrul limitelor naturale, valabile pentru dânșii, ei erau stăpâni pe propria lor producție. Lăsând la o parte recoltele rele din grădinițele lor, epuizarea rezervelor de pește din lacuri și fluvii, dispariția vânatului din pădurile lor, ei știau ce puteau scoate prin felul lor
115
