turor albilor care au venit în contact cu Indienii nestricați, față de demnitatea personală, sinceritatea, tăria de caracter și vitejia acestor barbari.
Pilde de asemenea vitejie am văzut acum de curând în Africa. Cafrii Zuluși, acum câțiva ani, ca și Nubienii acum câteva luni[1] — două triburi la care n’au dispărut încă întocmirile gentilice — au făcut ceeace n’ar putea face nicio armată europeană. Inarmați numai cu lănci și sulițe, fără arme de foc, ei au înaintat sub ploaia de gloanțe a puștilor cu repetiție ale infanteriei engleze — recunoscută ca prima în lume pentru lupta în rânduri strânse — au ajuns până la baionete și au adus nu odată această infanterie în dezordine, aruncând-o chiar îndărăt cu toată colosala disproporție a armelor și cu toate că ei habar n’au ce înseamnă serviciul și exercițiile militare. Ceeace pot ei îndura și ce pot să facă dovedește tânguirea Englezilor, anume că un cafru parcurge în 24 de ore un drum mai lung decât un cal; „cel mai mic mușchiu al său se reliefează tare și încordat ca o bară de oțel”, zice un pictor englez.
Așa arătau oamenii și societatea omenească înainte de a se fi produs despărțirea ei în diferite clase. Și dacă comparăm starea lor cu aceea a imensei majorități a oamenilor civilizați de astăzi, atunci vedem cât de enormă este deosebirea dintre proletarii și țăranii săraci de acum și membrii liberi ai ginților din trecut.
Aceasta este o latură a chestiunii. Să nu uităm însă că organizația aceasta era sortită pieirii. Mai presus de trib ea nu s’a ridicat; uniunea triburilor înseamnă deja începutul năruirii ei, după cum se va vedea și după cum s’a văzut deja în încercările de subjugare a altor triburi, făcute de Irochezi. Ceeace era în afară de trib, era în afară de drept. Acolo unde nu era în ființă un tratat special de pace, era război între triburi, și războiul era dus cu brutalitatea care deosebește pe om de celelalte ani-
- ↑ Este vorba de rezistența eroică, pe care Zulușii africani în 1879 și Nubienii în 1881-1883 — aceștia din urmă sub conducerea așa zisului „Mahdi”, Mohamed Ahmed — au opus-o trupelor asupritorilor imperialiști englezi. — Nota Red.
100
