7 NUMIRI ETNICE LA AROMÂNI 137
Derivarea curat aromânească a lui Vlăhut, în care găsim cam aceeaș idee de drăgălășie, ca în daco-românescul Arbănaș, Țigănaș, ni se pare importantă căci, cu toate că Aromânii au fost despărțiți de Daco-Români veacuri întregi, arată că legăturile dintre ei n-au fost niciodată întrerupte cu totul. Altfel în loc de termenii: (A)Rumâni di Vlăhie și Vlăhuți, Aromânii i-ar fi numit pe Daco-Români cu alți termeni, uzitați într-una din limbile balcanice, greacă, bulgară sau turcă. Le-ar fi zis : Vlahi, Caravlahi, Daci, Vlasi sau mai știu eu cum. Ei îi numesc însă cu nume aromânești, (A)Rumâni di Vlăhie* sau Vlăhuți. Că aceste legături dintre Români n-au fost niciodată cu totul întrerupte și despre cari noi am vorbit cu diferite prilejuri, rezultă și din mărturii istorice și din tradiția Aromânilor. Nu există comună sau sat în Epir, bunăoară, de unde să nu fi pornit altădată, înainte de lățirea drumurilor de fier, în fiecare toamnă, cărăvănarii Vlăhiei, cu poveri, cu tineri și cu tot felul de lucruri, spre Vlăhie (la Valahia), pentru ca la primăvară să se reîntoarcă cu înstrăinații, doritori să-și vază locurile lor. La Avela eră cărăvănarul Puil’areu, care făcea acest drum, cărăvanar apucat și de scriitorul acestor rânduri. Cu alt prilej vom arăta drumul urmat de acești cărăvănari din Epir până la Rusciuc, Cladova, sau unul din celelalte porturi dunărene, unde-și lăsau catârii în paza unor ajutoare de cărăvănari, ca să treacă Dunărea în Principatele-Românești, unde, după ce le străbăteau în lung și lat, întâlnind pe înstrăinații Epirului și încredințându-le amaneturile de acasă și după ce se încărcau cu darurile și ajutoarele bănești ale acestora pentru ai casei, însoțiți de cei cari vroiau să se reîntoarcă în locurile natale, o porneau din nou spre Dunăre și, trecând la catârii lor, apucau iarăș drumul lung și uneori plin de primejdii, spre cei doriți și despre cari nu odată pomenesc cântecele lor poporane, în mod mișcător. România din timpuri străvechi, dar mai ales după cucerirea Peninsulei Balcanice de Turci, a fost refugiul multor celnicate și a tuturor căpitanilor (șefi de haiduci) aromâni strânși cu ușa de autorități. Aci s-a refugiat, între alții, pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, vestitul Giuvara, care a haiducit prin Epir, regiunea Preveza-Ianina, cu Ghǐan Bucuvală și despre care, am vorbit cu prilejul publicării în revistă «Graiu Bun», I, Buc. 1907, a unui cântec popular, pomenind de acești doi vestiți haiduci aromâni.
- - Nici cuvântul Rumânie nu li-i străin, după toată probabilitatea și înainte de unirea Principatelor.
www.digibuc.ro
