4 PERICLE PAPAHAGI 134
formelor dialectale un secol, două, va trebui să admitem că intrarea elementelor străine se face după sec. al X-lea sau al XI-lea. Se poate admite doar influența graiurilor autohtone, traco-ilirice, la formațiunea limbii românești și atât. Dar și aceste graiuri, înghițite de limba romană de răsărit, le bănuim numai în unele prefaceri din vocalismul și consonantismul limbii noastre, fără precizări posibile, graiurile traco-ilirice nelâsând urme neindoioase de existența lor, în afară de oarecari numiri de localități.
7. Că introducerea elementelor străine este posterioară despărțirii dialectelor și formării acestora rezultă și din considerația, că elementele străine nu sunt supuse deloc desvoltărilor dialectale. Dialectul aromânesc se caracterizează prin pronunțarea sunetelor ce, ci, ca țe, ți: Țe? = Ce? Ținivà = Cinevà; țer = cer etc. Dar ceată (čeată) nu țeată; čireap, nu țireap, etc. Acest exemplu arată în modul cel mai evident că elementul slav din aromâna este posterior prefacerilor ce, ci în țe, ți. Deci, cum am spus (6), posterioare sec. al X-lea sau al XI-lea. Nu putem admite, că prefacerea țe (în loc de če) n-ar fi postdialectală și că Aromânii n-ar fi rostit în epoca de formațiune a limbii românești če, či. Exemplele čireașe, činușe, čișire (čirșire) = cerșire, Șâčiște, Čirneși arată că și Aromânii au pronunțat la origine ce, ci, din care însă nu s-au păstrat decât exemplele citate, condiționate de sibilanta următoare ș, și alte câteva ca: fečǔ ( = făcui), freğu (=frânsei),* etc.
8. Acestea nu contrazic părerea, că începuturile de diferențieri între graiul românesc nordic și sudic n-ar trebui urmărite până în timpul de formare a limbii românești.* Vorbit graiul roman pe un teritoriu atât de întins, ale cărui extremități nordice și sudice, trebuie să admitem, că au fost Daco-Românii din stânga Dunării și Aromânii din regiunea Pindului, era cu neputință să nu dea naștere la deosebiri fonetice și semantice. Păstrarea labialelor în dialectul daco-român, palatalizarea lor în dialectul aromân constitue o dovadă destul de apreciabilă. Ințelesul cuvântului tornu, turnare (:toarnă mulu, toarnă calu =catârul, calul e pe punctul de a-și răsturna povara) la Aromâni; a căra,
- - Sunetul ğ, dz merge paralel cu sunetul č, ț în ce privește desvoltarea sa.
- - Pușcariu Sextil, Zur Reconstruktion des Urrumänischen, Halte, 1914, (passim), unde, deși în bună parte argumentele aduse sunt discutabile, totuș constitue un început serios de constatarea unor diferențieri dialectate ca începute în timpul formării limbii românești.
www.digibuc.ro
