17 NUMIRI ETNICE LA AROMÂNI 147
o poarte fruntașii de seamă sau cei bătrâni, cari se pot mândri că au copii care le duc toată grija gospodăriei, așa că ei au de ce să fie mândri. Și tot așa râde și de un meșteșugar, cioban sau cărăvănar, care, desfidând opinia publică, s-ar încumeta să poarte sarica împotriva felului cum o poartă toată lumea de seama sa.
Nici portul saricei într-o mânecă, cu poalele celeilalte părți svârlite
pe umărul drept, asemenea togei la Romani, nu-i cuviincios pentru un
tânăr sau un om de rând, precum cioban, cărvănar, meșteșugar. Aceasta ar merge pentru un celnic sau cel mult pentru un fiu de celnic, care, în
lipsă de tată, conduce el grija celnicatei și se distinge de celălalt tineret prin deșteptăciunea sa, că poate cu adevărat să stea pe aceeaș treaptă, din acest punct de vedere, cu celnicii mai în vârstă.
Cred, deci, că originea numelui de Sărcăcian stă în strânsă legătură
cu portul saricei și anume că la ei, atât tineri cât și bătrâni, poartă frumoasa lor sarică, albă ca laptele, numai într-o mânecă, ca semn de mândrie, spre deosebire de ceilalți Aromâni. Numirea, fără îndoeală, le-a
fost dată la început de aceștia ca poreclă, în batjocură, ca să râdă de ei.
Aceasta e cu atât mai adevărat, cu cât știm că ei înșiși privesc numirea
de Sărcăcian, etc. și celelalte derivate de la acesta, ca batjocoritoare, ca poreclă înjositoare, ei pe ei numindu-se, după cum am spus, «Vlahi». Numai în cântece apare, alături de Vlahi, și numirea de Sărăcăcian,
dar aceasta, mai mult, ca o necesitate simțită de poeții populari de
a-i destinge de restul Aromânilor, care vorbesc aromânește și care pe
grecește se cheamă deasemenea tot Vlahi.
De altfel obiceiul poreclelor reciproce la Aromâni este cât se poate
de răspândit. De Pindeni Aromânii din regiunea Aspropotamului,
cari întrebuințează cuvântul amù (acum), in loc de tora, cum spun ceilalți, sunt porecliți Amueani; iar Aromânii nomazi din regiunile Albaniei, numiți din această cauză de neogreci ’ΑρβανιτοβΜχοι, (Români
din Albania, ci nu Româno-Albaneji, cum traduc unii greșit) originari din
Frașari, sunt Fârșeroți sau Frâșeroți, adică Români din regiunea albanezească Frașari. Aceștia mai sunt porecliți și Doteańǐ, pentru că întrebuințează des, mai la fiecare expresie, ca «Flickwort», cuvântul de origine albanezească «dot». Consider deprisos să spun că atât «Amueanii,» cât și «Fârșeroții» se numesc, ei pe ei, și încă cu cel mai superb aer de mândrie «Aromâni» sau «Rumâni», «Rrîmăni>>, etc. (vezi : P. Papahagi, Scriitorii Aromâni în sec. al XVIII-lea, pag. 135) și, după cum Sărăcăcianii resping cu indignare numirea de Sărăcăcian, considerată ca batjocoritoare, tot așa și ei resping pe cea de Amùean, Fârșerot, sau Dotean. Numai cărturarii
2 A.R. — Memoriile Secțiuni Literare Seria III Tom. III Mem. 4.
