norm: din 160, câți erau la început, în 1895 ating țifra de 300 și în toamna anului 1905 se urcă la peste 700, așà în cât clădirea este departe de a fi încăpătoare și de a corespunde cerințelor higienice; iar bolnavii din cauza aglomerațiunii, sunt culcați pe jos și expuși la ivirea celor mai rele neajunsuri și epidemii.
Pentru remediarea acestei stări se impune clădirea unui ospiciu de alienați care să facă față tuturor cerințelor moderne, cum s’a clădit și ospiciul Socola de lângă Iași.
Ținând seamă de aceste fapte, Eforia spitalelor civile, sub președinția d-lui G. Gr. Cantacuzino, încă dela 1892, a făcut primul pas pentru aceasta și a obținut dela Stat, printr’un Schimb, autorizat de legea din anul 1893, un teren aproape de 120 hectare pe platoul sănătos dintre Filaret și Văcărești, întrunind toate condițiunile cerute, și l-a destinat ospiciului de alienați.
Studiile și sondagiile făcute au dovedit că are apa necesară și putința vărsării canalului în Dâmbovița, la vale de oraș. Architectul Eforiei depe vremuri, regretatul F. Xenopol, a fost însărcinat cu facerea planurilor, dându-i-se misiunea de a studià cele mai potrivite ospicii similare din Apus.
S’a adoptat sistemul pavilionar, pretutindeni recunoscut ca cel mai preferabil.
Proiectele de planuri există, cerând a fi modificate după cerințele mai noui și sporite, prin faptul că, numărul bolnavilor din vechiul ospiciu crescând enorm, viitorul ospiciu va trebui să cuprindă 1.000 bolnavi.
Costul acestei clădiri, împreună cu instalațiunile și mobilierul, va fi de lei 2.500.000.
