o singură țară: la Gheel în Belgia. A început a se experimentà cu succes variabil, la Lierneux: apoi în Franța la Dun sur Auron și în puține alte locuri. Cele mai multe din statele înaintate încă nu l-au introdus. Se aduc în adevăr multe laude, dar și multe acuzații acestui sistem. El costă în adevăr mai ieftin decât ospiciile, — dar s’au arătat multe cazuri defavorabile complicații ivite la bolnavi, rămase netratate și dând moarte sau incurabilitate, lipsă de îngrijire suficientă, neglijențe și violențe din partea sătenilor îngrijitori, scene crude sau inceste propagare de vici și nevrose, etc.
Dar ori cum fie lucrul, următorul fapt este stabilit: coloniile familiale de alienați sunt posibile numai într’o regiune unde țăranii sunt înaintați în cultură și deprinși a practicà pentru ei și pentru ai lor o bună igienă a locuinței, a nutrițiunei și a conduitei sociale. Se mai cere încă dela acești țărani a fi primitori față de povețele date și a nu aveà acea repulsie superstițioasă pentru alienați, care e răspândită în așà multe părți ca și la noi.
In fine, în cazul cel mai bun, această desvoltare de colonii familiale se poate mai bine realizà în jurul unui ospiciu central mare și sistematic, în care se adună mulți alienați și dintre aceștia se păstrează cei periculoși și acuți, se scot cei mai potriviți în pavilioane libere și deschise pentru lucrători agricoli, (sistemul englez open-door), și acei cari s’au dovedit demni de confiență să încredințează la familii potrivite din satele vecine, cari au timp să se convingă treptat de blândeța acelor alienați și de folosul ce ar aveà de a-i primì în
