ca la toate celelalte categorii de bolnavi. În un ospiciu improvizat, neîncăpător și dărăpănat, alienații nu pot fi izolați, nici bine repartizați, nici apărați de molimele și epidemiile, cari se întind mai repede ca ori unde; dizenteria, tifoida, erisipelul și peste toate, tuberculoza, principala secerătoare în toate azilele, dar mai ales la cele cu supra-populare. La Mărcuța se mai adaugă și paludismul. Toate aceste întârzie vindecarea, ori o împiedică, sau chiar ne răpesc mulți din bolnavi în plină vindecare a psichosei lor.
Sporul bolnavilor în ospiciu dovedește că și la noi ca pretutindene, lupta pentru propășire și pentru existență produce tot mai multe victime. Studiile statistice arată că în țările de cultură numărul alienaților sporește și se ridică la proporția de 200—380 la 10.000 locuitori. Din aceștia, statele civilizate ospitalisează între 30 și 75%. Scoția stă în frunte. La noi numărătoarea din 1895 a arătat că avem 2.240 alienați. De atunci acest număr n’a putut decât spori, ceeace arată și știrile sanitare. La noi pe lângă multele cauze de alienație: paludismul, alcoolismul, se mai adaugă pelagra, așà de întinsă, în cât numărarea ce am făcut în 1900, a dovedit aproape 40.000 cazuri din cari multe ajung la smintire. Dacă am admite totuși pentru țara noastră aceeași proporție ca în Ungaria (31.000 alienați la 19.300.000 locuitori) am aveà azi în țară 9.600 alienați, fie bolnavi, fie slabi de minte. Dar să admitem numai ½ din această țifră: găsim de sigur 4.800 bolnavi cari reclamă ajutor. Ospiciile noastre toate de abea posedă 980 paturi. Nu asistăm deci decât 20 la sută din alienați, pe când țările culte asistă 50 până la 75 sută. Aproape 4.000
