Reluând biografia lui Tennyson, am fost puțin mirat de această dată pentru cele d’intâiu poesii ale lui, și iată de ce. El este așa de apropiat de noi! Astăzi poate nu așa de apropiat doar pentru iubitorii de poesii fără rimă, fără logică, fără spirit, cu care se delectează o parte din tineret, care evident că nu înțelege nimic, cum nu înțelegem noi, cari n’o prețuim, cum nu înțelege nici cel care o scrie, căci nu se poate afla o minte omenească străină de toate mijloacele misterioase ale ritmului, de tot farmecul final pentru fiecare vers, al rimei. Las afară pe oamenii aceștia bizari, cari nu sânt numai la noi, — și eu nu mai urmăresc poesia englesă actuală, de și am încercat și în America față de poesia americană această urmărire, dar n’am izbutit, fiind o lume cu totul străină de lumea noastră : dincolo de margenile vieții pot fi ființe altfel alcătuite și cărora li-ar face plăcere această poesie, dar până la poesia din 1910, chiar până la poesia din 1920, este o comunitate între felul nostru de a fi, de a gândi și simți și între ceia ce înfățișa pretutindeni, dese ori și în literatura englesă, poesia contemporană. Prin urmare nu-l putem concepe pe Tennyson ca pe un om care aparține altei epoci, ca un element pentru istoria literară, în care pare că întră, mai la urma urmei, oricare.
Știți, se studiază scriitorii cei buni întâiu, partea lor cea bună, iar după aceia, pentru că sânt necontenit tese de făcut, sau cărți de recomandare pentru o notorietate în domeniul literar și științific, se studiază partea cea rea a scriitorilor buni, dar nici aceasta nu este nesfârșită, și atunci se începe cu scriitorii mai răi, până vine un moment când umblă cineva cu unghiile în fundurile literare necercetate, ca să găsească un scriitor în prosă sau poesie care este inedit, și căruia i se poate consacra o tesă. Dar Tennyson nu se găsește în această categorie a scriitorilor cari sânt buni numai pentru tese și pentru considerații istorice. Este un om viu pentru oameni vii, este un suflet care trăiește și acum, și un suflet de care simte nevoie și sufletul nostru pentru a fi înălțat și prefăcut, în teribila viață pe care o ducem noi acum, izbituri de pumni, încruntări de frunte și sălbatecă învârtire a ochilor din partea unor figuri pe care urmașii nu vor ști în ce domeniu să le așeze : în domeniul monștrilor sau al marilor caricaturi mondiale, în viața aceasta de sigur că un poet ca Tennyson este cel mai potrivit mijloc pentru ca să revenim la acea blândeță care este cea mai firească și mai nobilă manifestare a omului civilisat.
Tennyson a scris foarte multă vreme. Când făceam studiile mele la Paris, el era încă un scriitor care se cetia, și aceasta înseamnă 1890-2. Evident producția aceasta nu mai era ca odinioară, căci el a trecut prin trei fase și acum era la capătul fasei a treia. Îmi aduc aminte că, în ultima vreme de petrecere Ia Paris, în fruntea unei reviste englese era una din bucățile acestea de
