datorie, mai ales față de poeți, a înfățișa traduceri care să corespundă și cu originalul, dar și cu acel ideal de frumuseță pe care l-a urmărit scriitorul. Și, în privința aceasta, este singura deosebire pe care aș voi s’o fixez față de excelenta lucrare a cuiva care din causa stării sănătății sale nu se găsește aici în această seară : este vorba de frumoasa operă pe care d-na Zoe Ghețu a consacrat-o lui Tennyson. Biografia și la mine și la autoarea care m’a precedat este aceiași. Dar și cercetarea mediului se poate cere, și trebuie să se ceară de la mine : mediul acesta am și datoria și dreptul, și oarecare competință, de a-l fixa, dar cuiva care se ocupă numai de forma literară a unui scriitor nu i se poate cere, de și fără îndoială că este o lipsă.
Societatea englesă pe vremea lui Tennyson, aceasta rămâne s’o presint eu în această seară, și astfel cred că este bine să se arăte de unde s’a coborît Tennyson, din ce stare a literaturii englese, deci ce a însemnat actul său de inițiativă, dar de inițiativă elegantă, ferindu-se de tot ce poate însemna negație sau polemică: ce poate însemna inițiativa aceasta care l-a smuls din mediul literar pe care voiu încerca să-l fixez.
În cartea aceasta întinsă și frumoasă, demnă de toată lauda, care ar fi fost bine să capete o răspândire mai largă într’o societate care admiră pe toți scriitorii, dar de obiceiu în afară de operele lor, aceia ce nu se potrivește cu ceia ce voiu înfățișa în această seară este traducerea în prosă a lui Tennyson. Nu se poate : orice poesie strămutată într’o prosă logică, cuminte, elegantă chiar, încetează de a fi poesie. Poesia este ritm, musică, este joc fermecat al sunetelor. De sigur că ea este intraductibilă, pentru că niciodată acest farmec nu poate să treacă în altă limbă, dar, într’o stare de spirit asămănătoare cu a scriitorului, stare de spirit pe care o ai, sau în care te silești să întri, se poate găsi, în orice limbă, o tonalitate, o musică, aș zice, corespunzătoare cu aceia din original. Evident nu va fi același lucru, dar va fi ceva cu mult mai apropiat decât tot ceia ce poate da o traducere în prosă.
Eu voiu îndrăzni astfel să vă presint, din operele caracteristice ale lui Tennyson, o redare a poesiei lui în românește, redare ce se și poate face într’una din cele mai minunate limbi literare de pe lume, care este limba aceasta românească, pe care n’o știm prețui și pe care dacă am vorbi-o continuu între noi, nu știu dacă ar folosi ea, dar am folosi noi.
Prin urmare ne-am lămurit, într’o introducere, care este totdeauna lungă la conferințile mele, precum sfârșitul conferinților mele, care grațiază pe ascultători, este totdeauna foarte scurt, și acuma putem să ajungem la ceia ce era acest mediu și social și literar engles în momentul apariției lui Tennyson, prin urmare prin anii 1830.