Pagină:Nicolae Iorga - Tennyson - Conferință la Societatea Anglo-Română.pdf/5

Această pagină a fost validată
5

neglijat pentru a-l înțelege, și firește nu voiu împărtăși anumite păreri care se rostiau de pe o catedră a Universității din București până la pensionarea descoperitorului acestor teorii, pe care să-mi fie îngăduit să nu le împărtășesc: că, anume, atunci când o operă are valoarea capodoperei, nu trebuie să știi nimic despre autor, căci capodopera se explică prin sine. Capodopera este formată din trei cuvinte: cel d’intâiu este cap, ultimul este operă; scriitorul dă opera, dar teoreticianul trebuie să aibă capul potrivit pentru a înțelege ce e capodopera... Deci biografiile în ele înșele sânt interesante, dar ele trebuie presintate în oarecare măsură, fără a pierde din vedere ceia ce, din aceste biografii, într’adevăr poate să folosească pentru a înțelege opera.

Mai este și un alt sistem de a înfățișa un scriitor, și, cum nu voiu întrebuința sistemul d’intâiu, tot așa vă asigur că și al doilea este străin de obișnuințile mele: anume, a descrie ceia ce a spus autorul. Aceasta formează une ori desperarea autorului, care vede felul cum se oglindește opera sa în presintarea cuiva care urmează sistemul acesta, de răspins totdeauna, chiar în ce privește cărțile de istorie și știință, lată, termin acum o Istorie a Românilor în zece volume, și s’au găsit și persoane, foarte rare, care aveau foarte mult timp disponibil și care găsiau că personalitatea autorului acestei cărți nu este atât de antipatică, încât să se păstreze tăcere asupra tuturor lucrurilor ce face, s’au găsit, deci,persoane care au vorbit de această Istorie a Românilor. Vă mărturisesc că n’am simțit, adesea, nicio plăcere când spuneau pe scurt ceia ce spuneam eu pe lung. Ceia ce mă interesa era să se arăte cum am încercat eu să explic lucrurile, sau forma pe care am găsit-o pentru a le presinta. Vă închipuiți ce ar fi o dramă presintată în așa fel, spuind de ce persoane este vorba și urmărind acțiunea până în cele mai mici amănunte: ori de poate fi vorba de opera lui Shakespeare, ori de-a d-lui Sângiorgiu ori de a d-lui Sică Alexandrescu.

Nu, ceia ce trebuie făcut față de orice operă literară este a o pune în mediul în care a apărut, fără a crede însă numai decât că scriitorul este dator, cu tot ceia ce face, numai acestui mediu. Teoria lui Taine în ce privește mediul trebuie fără îndoială corectată : ea este prea profesorală, prea dogmatică, prea brutală, și prin urmare strivește de multe ori lucruri foarte delicate.

Un scriitor trebuie cunoscut în el însuși, în viața din care face parte, în lumea din care a pornit și de care nu poate scăpa nimeni, și acesta este singurul corectiv pentru capriciile personale, care pot duce pe un scriitor în rătăcire. Nu totdeauna societatea este urmărită de ceia ce se scrie, dar noi sântem urmăriți de o viață în care ne-am născut, în care am trăit, care se ține de noi și care face parte integrantă din desvoltarea noastră sufletească.

Și, în sfârșit, de câte ori se vorbește de un scriitor, este o