cântă musica într’o berărie-cofetărie, cu același proprietar. Se vede că lumea nu prea vine, căci cântecul se oprește înainte de 9 ceasuri, când se aud limpede sunetele de goarne vestind în căsărmi culcarea.
Biserica episcopală din Râmnic e reparată de răposatul episcop Ghenadie Enăceanu, scriitor și istoric, om foarte râvnitor pentru găsirea și îngrijirea trecutului nostru, de care-l lega un interes romantic. În timpul păstoriei sale, el a făcut ceia ce făcu și face în Gorj d. Al. Ștefulescu: a cerut preoților săi să-i aducă hârtii vechi, le-a cercetat, căutând să închege din ele o istorie a eparhiei de care se simția, parcă, legat pentru totdeauna, a pus să i se zugrăvească icoanele și mai ales chipurile istorice din biserici și mănăstiri, a strâns o minunată colecție de vechi tipărituri, lăsând în loc preoților de sate cărți nouă, a stăruit fără preget pentru ca monumentele altor vremi să fie păstrate urmașilor. Pe ușa din fața paraclisului, un zugrav l-a represintat țiind în mână această biserică pe care a dres-o și împodobit-o, făcând-o din nou așa cum ieșise din mânile meșterilor de la 1751. Chipul său, săpat în lemn, înfățișat pe pânză, se vede pretutindeni în odăile palatului episcopal, care este astăzi așa cum l-a dorit el să fie. Din lucrările lui Ghenadie, „Notele” lui de visitație, ediția „Condicii Sfinte” vor rămânea, dar el va străluci mai ales, în istoria episcopatului român din secolul al XIX-lea, prin nesfârșita sa răvnă, prin credința sa către Dumnezeu, căruia i se închina, prin munca patriotică și spiritul de jertfă pentru înalte ideale[1].
Catolicii au la Râmnic o veche biserică, de proporții elegante, într’o curte cu aspect italian. Parohul e
- ↑ O, câte s’au schimbat de atunci acolo,—și nu în bine! (1905.)
