Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/85

Această pagină nu a fost verificată

1. Râmnicul Vâlcii.

Drumul către Râmnic, vechiul Scaun episcopal al celui de-al doilea Severin (după ce întăiul se pierduse către Unguri), se desface din marea arteră de comunicație a țării la Piatra, un însemnat nod al căilor noastre de comunicație. Între Piatra și Slatina se trece Oltul, și calea ferată spre Râmnic, care, de câtva timp, duce și mai departe, spre Sibiiul fraților noștri, urmează destul de aproape cursul râului, strecurându-se între lanuri de porumb de toată frumuseța. În stânga, câmpiile de aur ruginii se opresc în dealuri neregulate, ca acelea ale Gorjului, pe când în dreapta ele se încurcă în pădurici cu înalți arbori supțirateci, sau se pierd în lunci, pe care pasc turme și vite risipite. În față, se înalță ondulate, închizând raza vederii, frumoasele dealuri ale Ținutului de peste Olt, ale plaiului argeșean. Înfățișarea țării se schimbă necontenit aici, în dreapta, unde ochiul prinde tot lucruri nouă, în mici icoane pe care le înghite răpegiunea.

Drăgășanii, cu viile-i împuținate de boală, ale căror frunze verde-închis sânt pătate adesea de albastrul arămii prin care se mântuie de peire, — câteva case mari, moderne se desfac din fondul verde prăfuit—, Râurenii, cu bâlciul lor: împrejmuiri, haine albe împrăștiate pretutindeni, corturi de pânză, cară străbătând șoseaua, pe când de-asupra învălmășelii plutesc răgete, sunete de tălăngi, strigăte de chemare.