un început de șosea plantată. Încolo, locuri neîngrădite, cu căsuțe murdare și grămezi de coceni și de multe alte lucruri pentru hrana oamenilor și a dobitoacelor.
Dacă vei apuca în dreapta, hudițe cu frânluri de caldarâm sălbatec te vor duce printre vechi case povârnite, cojite, prăfuite și stropite de noroiu, printre școli creștine cu copii murdari strânși în învălmășiri zgomotoase, printre școli turcești cu oarecare demnitate din partea școlarilor în fesuri. Casele acestea păcătoase au rămas din „vremea Turcilor”, și multe sânt locuite chiar de Turci, dar, ca oriunde ei se află supt jug creștin și amestecați cu „necredincioșii”, acești Turci ai Diului, urmași ai voinicilor lui Pasvantoglu, se lasă ‘n voia unei peiri destrăbălate și mucede. Bazarul cu fereștile chioare e un focar de mirosuri grele; oamenii cu fesuri nu sânt mai curați decât ceilalți, femeile lasă să li se vadă ochii și nasul și gura prin deschizătura vălului ponosit; copiii, altfel frumoși și având acea înfățișare în același timp drăgălașă și caraghioasă a Turculeților, par scăldați în baltă. Piața, de unde pornesc Bulgari busnați cu fața posomorâtă și musteața groasă pleoștită a ceartă, Turci somnoroși și Evrei (aici sânt destui!), purtând în mâni nespălate ciosvârte roșii, e un scârbos lac de tină.
Cetatea întinsă zace în mare parte așa cum au spârcuit-o și răscolit-o obusele din 1877; poduri de pari vechi duc peste gropile ei sămănate cu pui de găină striviți și giubele aruncate la gunoiu. Singură biserica poate fi privită ca o clădire mai bună: înaintea ei e un monument pentru unul din ofițerii uciși în războiul cu Sârbii. Primăria e o hodoroagă, căreia i s’a adaus un cucurig de lemn. Grădina publică, pustie și neîngrijită.
Prin potecile acestui Orient pângărit am văzut și
