strâmtoare, cu un părete rupt de dinamită și de cazmale, spintecat în răni de rugină și de arsuri, care s’a revărsat pe margenea apei în clădării sălbatece, și cu celalt părete drept, nalt, trist, singuratec, cuprins de sus pănă jos în zalea pădurii.
Între cele două creștete înalte, e prins un petec de cer, pe care norii s’au prefăcut acum în destrămături ușoare, lânoase, care se pierd pe încetul în albastru. Soarele țâșnește de-odată rotund pe culmea din dreapta. Sânt unsprezece ceasuri, și la trei el se va coborî, tot așa de-odată, fără să lase niciun joc de lumină în urma cufundării sale liniștite.
Jiiul nu mai este aici senina panglică de argint din vale. Umbra pădurilor l-a prefăcut într’un șivoiu verde-uleios, care-și schimbă la fiecare cotitură, la fiecare pas înfățișarea, după toanele patului său pietros. Aici el înaintează iute pe un prăvăliș domol, mai departe e tăiat de dungi de spumă ca niște coame albe ce fâlfâie; îndată el se rupe turbat în șuvițe ce clocotesc nerăbdătoare, cu un fâșâit de răscoală, apoi el lunecă răpede printre marii bolovani ce-l strâng de aproape, se rotește în vâltori, aruncă nisipuri colțurate, prelinge apoi liniștit păreții unei pietre ce nu se poate mișca din loc, și, în clipa următoare, el se va întinde, aproape încremenit în luciul său verde, ca o icoană a apelor fără curs din umbroasa, recea țară a morților.
Șoseaua frumoasă e mai mult pustie, căci drumul acesta de stâncă, de și leagă două țări, cu multe greutăți și uriașe jertfe, mai ales din partea noastră, nu schimbă între ele mărfurile lor. Abia a trecut mamina greoaie, umflată, strâmbă, a diligenții, cu conductorul ei galonat, călătorii de toate treptele, bagaje în toate colțurile și un tânăr de la oraș cocoțat în coadă de-asupra sacilor cu ovăs. Rare ori mai vezi câte o căruță cu drumeți ce merg dincolo, grămădiți
