de Bărăgan, cu totul pustiu. Grâul rar s’a cules, miriștea n’are nicio viață; în locul imașelor e pâslă galbenă a secetei. Nu vezi nici măcar ticăloasele case cu stuh și păreții de pământ nevăruit ce se pitiau ici și colo pănă acum, lângă locuința nouă, puțin strălucită și ea, a proprietarului și arendașului. Aici a ajuns exploatarea pământului, dar colonisarea e încă abia la începuturile ei.
Pe pământul Brăilei, luat gol de la Turci, acum șaptezeci de ani, cresc câteva lanuri de porumb încă bune, apoi slârpiciunea se desfășură stăpână. Din șoseaua de lângă linia ferată praful gâlgâie ca un fum uriaș și cuprinde totul, pănă sus la bolta descocolorată, în urîtu-i abur gălbiu. Un vânt nebun, pornit din fericitele țări unde a plouat, mână neobosit pulberea secetei.
Câteva pădurici prăfuite, și Brăila se vestește prin căsuțe netrebnice cu păreții de țernă mârșavă, urît început de mahalale pentru mărețul port dunărean.
În câte un colț râpos, arbori, case, sămănături. Apoi pământul ars și norii de praf.
Când ai ajuns însă la Bărboși și la malul Siretiului, priveliștea se schimbă. Insule de papură înaltă, verde, apoi larga apă liniștită, cu nisipuri ieșite la iveală în mijloc. Pe urmă, ca în pământul Tecuciului, muncele de lut, și mai înalte aici, și mai rupte de vechile puteri mari ale naturii. Lostopane hâde de țernă gălbuie se înfruntă, pe când pe margenile prăpăstiilor sânt îngrădituri, vii, porumburi moarte, câte o rămășiță de pajiște: vitele urmăresc lacome aceste slabe rămășițe de nutreț. Înaintea unor căsărmi cu coperemântul roșu, soldați păzesc în năvala colbului nemilos.
Apoi trenul se înfundă într’un foarte înalt defileu de înălțimi lutoase, pe care-l urmează un tunel și
