Prin poteci lunecoase ce se înfundă în marea pădure pustie, ajungi la un înalt punct de privire. Un singur călugăr păzește noua biserică din Cetățuia, unde de sigur că au stat odinioară ziduri, ca întemeietor al cărora e arătat Matei Basarab, unul din Domnii cari au făcuL danii Ciolanului. Biserica e încheiată toată din piatră tare, care nu ține nici zugrăveala, așa încât a trebuit să se întrebuințeze plăci de zinc.
Zugrăveala aceasta are și ea o însemnătate: afară de acea de pe catapiteasmă, ea e făcută de un călugăr al Ciolanului, părintele Eftimie Georgescu, care a învățat la Tătărescu și la unchiul lui, „dascălul Nicolae, cel mai bun zugrav de biserici ce am avut”, mărturisește și astăzi ucenicul lui. Părintele Eftimie, om tânăr cu ochii buni, vii, lungă barbă neagră și mânile albe fine, trăiește o adevărată viață de artist în atelierul său, la care duce o alee de butuci de vie, cu struguri ce atârnă, ca în Italia, din bolțile verzi. Județul Buzău îi e foarte bine cunoscut, în toate lucrurile de artă ce cuprinde, și pe care le înșiră cu dragoste: mormântul de la Izvoranu al Mitropolitului Luca, biserica de la Berea din deal, cea din Bradu, cea din Aluniș, pe care o crede foarte veche, mănăstirea lui Mircea Ciobanul, ușile de la Cislău…
De pe vârful Cetățuii, întreg Ținutul se desfășură, în ceața gălbie a prafului ce plutește pe alocurea. Muncelele dorm supt soare, ca niște fiare sătule. În unele părți, verdele pădurilor acopere liniile blânde, ce se supțiază pe alocuri în piscuri ca gurguiele; de cele mai multe ori însă, lutul gol, împistrit numai de dungile și petele tufișurilor și copacilor mărunți răzleți, are înfățișarea țestului unei broaște uriașe ce se odihnește. În vale, Buzăul se sucește alb supt păreții goi ai malului. Grupe de case albe, punctede
