2. Ciolanul. Răteștii.
Străbătusem cu trenul șesul Siretiului, mărgenit necontenit în dreapta de culmile Vrancii și dealurile de la picioarele lor, cotisem spre dreapta, în județul Râmnicul-Sărat, cel d’intăiu județ muntean, străbătusem pășuni arse, trecusem printre lanuri de porumb moarte și printre întinse miriști de grâu, cu păiușul fără verdeață, întâlnisem Buzăul rupt în mici șuvițe pe albia-i largă și prăpăstuită, și, prin verzi grădini de zarzavat, bine udate, revenisem în orașul Buzău. Un otel evreiesc ni dase adăpost pentru somnul tulburat de soneriile furioase ce anunță accidentul de trăsură întâmplat unui comisar care petrecuse prea mult.
O „trăsură dă podu”, adecă o birjă de piață, întitulată astfel pe tăbliță, ne duce în faptul zilei spre mănăstirea Ciolanului. Mahalale cu case mici, pe laturile șoselei foarte prăfoase: negustorii din aceste părți către barieră sânt une ori de același neam cu aceia cari au pus stăpânire pe piața mare: cetesc numele, romanisate, cum se vede, ale doritorilor de cetățenie Ținner, Buiumescu și alții ca dânșii.
Apoi șesul din margenea munților se întinde, cu nesfârșite miriști, uscate și pustii, pe care se odihnesc cirezi de vite flămânde. Porumbul urmează în mici lanuri țărănești, “nimicite de dogoare; bieții oameni seceră buruiana mare ce foșnește din frunzele-i galbene și clădesc triste maldăre de sărăcie, din ceia ce era să li fie hrana și bogăția.
Șoseaua e plină de drumeți, cari nu samănă între dânșii. Unii, cei mai mulți în aceste părți, sânt țărani cu înfățișarea de mahalagii ai orașului; ei poartă pălării mici sau căciuli scurte, aproape ca niște fesuri, pantaloni largi din stofă de târg și scurteice de postav: roșii, vinete, albastre, care sânt în legătură cu trecutul de luptători călări, de Roși ai lui
