Și lunca pare pustie supt ploaia care a gonit ciobanii; înălțimile sânt mai mult goale, cu pădurile de mult rase. În această jalnică zi de Sântămărie, scăldată în apele reci, numai unele stații mai adună pentru priveliște mulțimi înfășurate în mantii și zgribulite. Nu înțeleg cum s’au putut aprinde, cu oricâtă țuică, cei ce s’au luat la bătaie în margenea unei gări, și-au spart capetele și strigă cu injurături răgușite: „la Primărie, la Primărie!”.
Cu toate ceasurile de noapte înaintată și posomorîrea cerului foarte negru, Târgul-Jiiului apare și acum vesel, bine clădit, gospodărește îngrijit, clădit strâns și cu rânduială, luminos.
Spre ziuă, coviltirul norilor se rupe în șiroaie, care duduie ca niște mulțimi sălbatece alergând spre pradă, și dimineața înfășurată în neguri se înalță cu un zimbet de ghiață.
Drumul de la Târgu-Jiiului la Tismana se desface îndată din largă șosea care duce la Severin. E tot o șosea, mai îngustă și mult mai rău îngrijită: ploile au căptușit-o cu un strat de noroiu apos.
De o parte și de alta, se văd ușoare înălțimi depărtate; în mijloc, porumbiștea cu foile îngălbenite. Îndată însă linii de dealuri se ridică ‘n cale, și pădurea începe, ca să nu se mai oprească pănă la zidurile Tismanei, care e însăși mai înecată în păduri uriașe decât orice altă mănăstire a noastră.
Deocamdată, stejari tineri se înșiră deși, cu înaltele trunchiuri supțiri. Vechea pădure e sfârșită, și pe o culme goală, plină de scânduri clădite, fierăstrăul taie scârșnind trunchiurile mari jupuite. Apoi vin ochiuri de lumină, perdele ușoare de aburi. Pănă ce, la urmă, stejarii bătrâni te înfășură, două ceasuri întregi, cu taina lor umedă. Unii au trunchiuri șicrengi tot așa de copleșite de mușchiu verde crescut ca o catifea, și dungi albe arată pe aceia dintre stâlpii codrului cari vor încheia în curând supt securea lucrătorilor lunga și mândra lor viată, lăsând vlăstarelor loc și lumină.
Prin pădurea bătută de ploaie trec numai puțini drumeți, supt glugi, cu umbrele, călări, — și țăranii călări au adesea umbrelă, — sau în căruțe și trăsuri. Lipsește mai cu totul scârțâitura înceată a carelor cu boi. În luminișuri și prin curături pasc oi albe, înaintând cu un clătinat ușor al micilor trupuri rotunde, și vite răzlețe. Jaleșul, care a numit odată un județ, se răpede, râuleț limpede, supt podișca drumului. Încolo, numai pacea întunecoasă a soborului de stejari. Pare că ești prin codrii Neamțului.
Un singur sat pănă la
