acelea, așa de pașnice la înfățișare, dar în care de atâtea ori fierb și intrigi și păreri de rău și chiar, se spune, une ori, moravuri care cer îndreptarea, stau maice.
Pentru dânsele nu sânt ca pentru călugări ziduri înalte, roiul de piatră străbătut de nenumărate chilii. Fiecare gospodină ține să-și aibă gospodăria ei, și în largul arc ce încunjură biserica nouă, și înoită încă, se orânduiesc, în curți mărunte, cu grădinița în față, așezări călugărești curate ca floarea ce le încunjură. Altele sânt de sigur sămănate pe de lături. În fund, se vede câmpul cu desăvârșire șes, fără modâlcile de movile prin care trece drumul Căldărușanilor și al Colintinei. Și lacul lipsește aici, și numai o mlaștină năpădită de rogoz taie drumul la spatele căsuțelor: o podișcă de scânduri înguste duce drumeții de țară, cari se strecură unul după altul, pe când undiți încearcă sărăcia apei noroioase.
Țigăneștii nu povestesc nimic: frumoasa clădire cu două rânduri care primește oaspeții e ridicată abia pe vremea, priincioasă pentru mănăstirile neînchinate, a Regulamentului Organic. Biserica nu se deosebește prin nimic de atâtea altele, e foarte bine ținută de femeile închinate lui Dumnezeu, și turnul de lemn, — căci bolțile sânt prea rău făcute ca să poată primi altă încoronare, — e văpsit cu îngrijire.
Intru la slujba de dimineață a Duminecii. Biserica se înfățișează veselă, cu atâta aur pe catapiteasmă, pe icoane, pe greoaiele cadre de stuc în care ele sânt așezate, pe odăjdii, cu atâta aur viu care năvălește pe ferestuice și se joacă une ori pe fruntea sau pe bărbia albă a unei maice îngenunchiate. Stranele și lespezile de jos sânt acoperite de chipuri îmbodolite în postav negru, cu faldurii nelămuriți. Mai mult chipuri puhave sau costelive de bătrâne cu ochii morți, înlăcrămați;
