pe malul din față vitele care se întorc la adăpost, cu un prelung ragăt de chemare; chiuiturile lor își răspund de la o cărare la alta. Printre sălcii se ridică fumul albastru al mămăligii de sară, și un caval răsună de la stână. Soarele a trecut de pragul care pentru noi e noaptea, și razele lui din urmă, roșii în cer, se îndulcesc trandafirii în apa lacului pașnic. Antim privește cu ochi umezi această frumuseță care-i prinde sufletul întreg, sufletul lui de poet, cu multe răsunete; el se ridică și face semnul crucii spre mulțămire și binecuvântare.
Antim ajunse Mitropolit și luă cu dânsul zilele cele bune ale Snagovului. Și această străveche mănăstire ajunse pe mâna călugărilor greci. Locuitorii ei se împuținară, fiindcă hrana lor nu trebuia să scadă veniturile Locurilor Sfinte; chiliile se ruinară, biserica tot așa, pănă ce se repară într’un chip care părea nepotrivit înainte de ultimele descoperiri și constatări.
Acea fiică bună a stoarcerii prin călugării greci care a fost secularisarea, duse lucrul mai departe. În locul hoțului în mantie de arhiereu, venit ca să simtă plăcerile pântecelui și mulțămirea grămezilor de aur, veni acum hoțul în uniformă de pușcăriaș, închis ca să-și ispășească păcatele printr’un traiu de pedeapsă. Un pod mișcător uni malurile pentru nevoile închisorii: odată el lăsă în adâncuri un convoiu întreg din ei, pe care lanțurile-l traseră la fund: crucea de lemn de pe malul din față arată unde stau, iertați acum, cei pe cari oamenii, cari nu pot ierta, îi pedepsiră. Biserica mai cuprindea odoarele vechi: ele au fost luate însă când ruina amenința să se surpe asupra preotului și credincioșilor. Zidurile din prejur avură o soartă și mai rea: închisoarea se strămută aiurea, și clădirea pe care ea o pângărise se dădu la pământ. Reparația Snagovului s’a făcut dăunăzi de așezământul
