Și aici sânt chenare de cărămizi cu vârful scos în afară, sânt firide, — sus, dar nu și jos —, sânt ciubuce. A fost și un pridvor, care se stricase, și în locul căruia preotul a făcut o oblojeală urîtă de scânduri, care strică toată fațada. Pentru a da mai ieften impresia pe care o dau la Snagov cărămizile amestecate cu tencuiala împietrită, s’au zugrăvit aici pe tencuială linii roșii în legături armonioase.
Înlăuntru, e întunerec și goliciune. Abia se zăresc urâtele chipuri încoronate, cu ochii bulbucați, care ar închipui pe cei d’intăiu întemeietori domnești. Pentru părintele ca și pentru alții, moșneagul bărbos ar fi Mihai Viteazul, iar femeia din partea stângă, Doamna Stanca. Firește, închipuiri.
Mai găsesc unele cărți de la Rafail. Mai vechi nu sânt, nu puteau fi. Minunata Evanghelie legată cu plăci de argint aurit, pe care iese în relief sfinți și flori, Evanghelie păstrată la biserica nouă, e mutată de la Snagov, căreia i-o dăruise, pe la 1750, marele boier cu pofte de Domnie Constantin Dudescu.
Și într’aceasta deci satul mic a moștenit mănăstirea cea mare, culegând odoarele care se desfăceau din sărăcia acesteia.
12. Snagovul.
Nu trece multă vreme, și vederea se deschide asupra unui lac, pe care păduri vechi îl mărgenesc de o parte. Apele de oțel albăstriu se înfioară de vânt, prelingând malul buruienos al unui ostrov rotund. Din el se ridică, printre cărămizi și pietre risipite de mâna vremii, care se joacă ironic cu clădirile trecătoare ale oamenilor, un turn puternic, pe care anii l-au scrijelat adânc cu dungi de ruină. Dintre aceleași dărâmături se ivește armonioasă și clară o biserică. E mică, precum sânt mici toate clădirile sfinte ale vechimii noastre, menite să strângă la un
