Un mare parc, o lungă pădure nobilă, închisă, astupată, lăcătuită. Urmași ai lui Vodă-Bibescu locuiesc în această insulă aristocratică, despre care geografii ar putea spune numai cu greu că este în comuna Podoleni, în satul Mogoșoaia, din județul Ilfov al României.
Ne oprim înaintea porții castelului[1], și prin crăpăturile ei putem zări câte o fereastră arcuită, bu căți de ziduri roșii, un cerdac pe stâlpi. Îmi pare ciudat gândul că această clădire ar fi pornit cândva de la Constantin Basarab Brâncoveanu, Domn a toată Ungro-Vlahia și cel mai darnic ziditor de biserici și mănăstiri, cel mai măreț bogătaș domnesc ce-a fost vre-odată prin aceste locuri, cel mai bun închinător al lui Dumnezeu și binefăcător al oamenilor de pe pământul său. Ce bucurie de oaspeți va fi fost în vremuri pe aice…
Chiar lângă înaltele ziduri care isolează castelul, între nuci bătrâni și un bielșug sălbatec de buruieni, se vede o biserică, bună biserică smerită, drept-credincioasă, din timpurile vechi. Un mare acoperiș de șindilă se mlădie, ca în vechile lăcașuri bucovinene, după liniile zidirii, și din el răsare un turnuleț de lemn. El e pus la o parte, de-asupra unei umflături a zidului, în stânga pridvorului pe stâlpi. E o orânduială nouă, care n’a prea fost urmată aiurea. Altarul e în cinci muchi, stranele nu se desfac în abside rotunde. Un brâu împarte păreții în două: jos sânt pătrate ca niște cadre, sus linii de înfloritură se împleticesc original în formă nouă, ca vărguțele prin care se împrejmuiesc straturile în vechea mea Moldovă.
Ting-ting, ting-ting face clopoțelul din turnul de lemn, tras de o mână de copil, de Țigănuș. În pridvor
- ↑ Azi cu gust reîntregit de soții George Valentin și Marta Bibescu (1939).
