3. Palatul lui Vodă-Bibescu[66]
Domnia de șase ani a lui Vodă-Bibescu, nesigură, tulburată și, în multe privinți, nehotărîtă pănă astăzi înaintea cercetătorilor, a lăsat în preajma Bucureștilor un mare palat neisprăvit, în măreția planurilor căruia, ca și în dărăpănarea lui de astăzi, se poate vedea un simbol.
Pentru ca să ajungi la dânsul, trebuie să străbați marele vălmășag de strălucitoare deșertăciune a Șoselei. Trăsura de drum se strecoară printre trăsurile de plimbare, smăltate cu toate coloriile și toate scumpeturile lumii. Pe încetul, lunga alee printre copacii bătrâni se face o șosea ca oricare, și apropierea Bucureștilor se simte numai prin câte un velocipedist care trece cu gâtul întins, zângănindu-și clopoțelul, sau prin vre-o liniștită ceată de Nemți, cari se duc tacticos la răcoare și la „Natur”.
Iată Băneasa. Într’acoace vin școlile care fac marșuri de Duminecă, școlile cele nouă cu apucături militărești și mândrie în exercițiile gimnastice. Prin crângul acela se înfundă din când în când domni ofensați cari vin să-și cerce pielea, căci sântem pe terenul clasic al duelurilor prin care se cârpește „onoarea”, chiar dacă obraznicul și ticălosul iese învingător și-și mai adauge un penaj la trufie.
Numele vine de la o văduvă de Ban, văduva Brâncoveanului adecă, lui Grigore Brâncoveanu, cred. Mai de mult încă decât adăpostirea ei la această moșie din margenea Scaunului de Domnie, Văcăreștii ar fi stăpânit aice și peste pământ și peste oameni, într’un timp când ei nu erau despărțiți de dânșii. Bisericuța curată ce se vede încă aproape de drum, clădire
