Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/336

Această pagină nu a fost verificată

el înfloria pănă departe în lungul apei, aruncând tot ramuri nouă de mahalale. Prin anii 1650. Constantin Șerban clădi pe vârful dealului celui mai înalt, dar celui mai depărtat de râu, Mitropolia, care putea fi socotită pe acea vreme ca o clădire frumoasă. În ultimul șfert al acestui secol al XVII-lea, Șerban-Vodă, care, ca prigonit al Domniei, căutase mântuirea în colțul de vechiu codru ce rămăsese la Cotroceni, își făcu mica, dar armonioasa mănăstire, socotită pe atunci ca o minune a artei, într’o curățitură de pădure. El însuși, când moartea-l smuse înainte de vreme, și ai lui găsiră odihna lor aici. Cu mănăstirea Cotrocenilor și cu mahalalele tăbăcarilor din capătul opus, vechiul București își ajunsese hotarele la Miazănoapte și Miazăzi. La Răsărit, el na fost niciodată foarte întins, ci s’a pierdut îndată în șesul sămănat cu căsuțe.

Viața s’a depărtat astăzi de acest țerm al cărui rost samănă, oarecum, cu al Iașilor. Începând de la creațiunea lui Șerban-Vodă Cantacuzino, șoseaua care se ridică de la Dâmboviță, despicând un teren mlăștinos, pe care l-au curățit aici canalele de scurgere, are la dreapta întinderile cu boschete, straturi, sere și pavilioane, vastul parc științific al Grădinii Botanice, cu înălțările și scufundările lui. De cealaltă parte, se îndesesc arborii bătrâni ai parcului princiar, cari duc la frumosul castel nou, cu fațada primitoare. Pe lângă el, biserica, dreasă în ultimele luni, a Cantacuzinilor, apare ca o capelă de Curte, iar turnul de intrare, pe care se amestecă stema domnească veche și cea nouă, stă ca o curiositate istorică măruntă, cruțată încă. Căci în chiliile călugărilor și-a făcut loc întăiu reședința princiară de vară a lui Vodă-Cuza și Vodă-Carol, care a avut de urmași în clădirea, astăzi așa de deplin prefăcută,