fără perspectivă și fără aier. De o parte domină, isolat în trufia sa, acel palat Sturdza, — azi Ministeriul de Externe[1],—cu auriturile și emblemele sale; în față, o altă frumoasă clădire, a Funcționarilor Publici, în stil vechiu românesc, cu coperemânt țuguiat, ocnițe, brâie de smalț și lemnării săpate, scobește cele trei rânduri ale sale, cuprinzând berării, spițerii, sanatorii și cochete apartamente.
Șoseaua pornește în față, cu mulțimea nesfârșită de trăsuri luxoase ce se înfundă în verdeață, în amurgul zilelor de serbătoare, supt paza splendizilor jandarmi călări, ca niște statui de bronz, pe când mahalalele-și răsfiră pe alei cocoanele pretențioase, în haine bătătoare la ochi prin coloarea și croiala lor, și lumina bună a soarelui darnic în aur șterge neegalitățile și greșelile de gust, curățind și înfrățind toate într’o frumuseță felurită și vioaie. Vechile șosele în care, de pe la 1870, se încingea orașul, Șoseaua Bonaparte, Șoseaua Basarab, Șoseaua Filantropiei, îndreptate întru câtva în ceia ce privește umilința clădirilor scunde, se desfac pierzându-se în zare. Iar, ca strade nouă, de o parte Strada Buzeștilor, aliniată, împodobită cu arbori de bulevard, străbătută des de tramvaie ce vin de la gară, din Strada Berzei, iar, de alta, noul bulevard al Colței, început pe vremea de mari clădiri și deschideri de strade, în clipa celui mare avânt de înoire, prin anii nouăzeci. Cea mai largă din stradele Capitalei, despărțită în două printr’un șir de castani tineri, țintește drept înainte spre Strada Romană, între minunate vile cu două rânduri și între locuri încă goale, care așteaptă clădiri asămănătoare. Iar Strada Romană, care scade în frumuseță înaintând, duce, la capătul ei, spre fundul de mahalale care s’a păstrat încă mai îndărătnic, în partea opusă
- ↑ Menit peirii, ridicându-se în loc altă clădire (1939).
