de linii drepte care formează pătrate mărunte: pentru varietate s’a făcut câte o scobitură în fiecare din pătratele acestea.
Soția lui Dragomir, Caplea, își pregătia, încă fiind în viață, piatra de mormânt, pe care n’a întregit-o nimeni la data lăsată în alb. Ea a rătăcit, după moartea soțului, multă vreme în Ardeal, dar tot aici a venit să moară, tot supt piatra ei s’a întins trupul pentru odihna nimicirii. Lângă acest mormânt, foarte bine păstrat, e altul mai șters, mai neîngrijit săpat. Supt el se adăpostesc rămășițile unui mare boier căzut în luptă împotriva Domnului său, în oastea unui Domnișor tânăr și voinic, venit de peste munte. Stanciul, Marele-Vistier, vre-o rudă a lui Dragomir și a Caplei, a perit în Octombre 1514, la cea d’intăiu ciocnire între credincioșii lui Radu Paisie și tovarășii lui Basarab, zis Laiotă, drept „moștenitor” de țară și căpetenie de năvălitori.
Cutremurul din 1802 a găsit biserica din Verbila rău ostenită de veacuri, căci niciunul dintre domneștii înoitori ai vremilor mai târzii nu s’a fost gândit la dânsa. Zidul cu ușa și fereștile frumoase a rămas în picioare, dar coperișul, fruntea au căzut, în același timp când frânturi din cetatea de împrejmuire se desfăceau în zgâlțâirea grozavă a scoarței de lut. Un egumen grec a dres cum l-a tăiat capul, zvârlind pietrele de ctitorie pe o scară nouă, înaltă, potrivind un pridvor de zidărie proastă, peste care se cațără un cerdac de priveală pentru Sfinția Sa, puindu-și apoi numele pe acea lespede grosolan tăiată care s’a cocoțat de-asupra ușii și acoperind păreții cu o zugrăveală nouă, în care Badu Paisie și Stănilă „Filipescu», — alt ctitor, sau o „fandacsie” grecească —, au inscripții în noua limbă sfântă și primesc ca vecin pe egumenul reparator și pe colegul său de la mănăstirea Mărginenilor[1].
- ↑ Biserica s’a reparat de Comisiunea Monumentelor Istorice.
