Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/296

Această pagină nu a fost verificată

unor copii deprinși să mănânce. Sătenii privesc în față și nu se căciulesc a bună-ziua după datinele șerbilor și clăcașilor de pe vremuri.

Ziua de astăzi îi strică însă prin. frigurile petrolului. Adulmecătorii de câștig au răsbătut și în această vale a Teleajenului, și, dacă nu se ridică pănă acum sondele, dacă brazda nu e spurcată cu zeama neagră a pământului adânc, toate măsurile sânt luate pentru a începe, poate chiar în primăvară, scormonirile de încercare[1]. Cei mai mulți dintre oameni s’au lăcomit să-și vândă ogoarele, ba unii și-au înstrăinat chiar, prin lungi arende, vatra casei, din care nici așa nu se pricepeau ce să facă.

Un drum îngust, printre îngrăditurile de nuiele ale unui sal sărac, duce la mănăstirea Zamfira. Apropierea lăcașului de adăpost al maicelor se simte prin ivirea câte unui culion de călugăriță în curtea unei gospodării de țară cu copii mulți. Satul a fost odată al schitului, și oamenii se arată smeriți la datul binețelor, pe când copilăretul scoate chiote lungi și strigă glume pentru „Nemții” cu petrol din trăsură.

În mijlocul unei mari livezi se pierd clădirile mănăstirești, din care se descopăr mai departe numai turnurile de lemn și tinichea văpsită ale bisericii celei mari și nouă. Cum ai trecut poarta, se vede însă vechea ctitorie a jupănesei Zamfira, soția lui Mano Apostolu, omul de încredere al Brâncoveanului, păzitorul juvaierelor lui din străinătate, și a nurorii sale, Smaranda Bălăceanca, urmașa lui Constantin Aga, cel mort la Zârnești, luptând, pentru Creștinătate și pentru ambiția sa, în rândurile Nemților, și, prin bunica sa, mlădiță a lui Șerban-Vodă Cantacuzino. Îndată, pe strădițe întortochiate,

  1. Astăzi e una din șchelele cele mai bogate (1939).