Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/289

Această pagină nu a fost verificată

Mulți ani, robii au săpat puțul de sare, lărgindu-l în măsura în care el se cobora printre straturile tari, strălucitoare, în adâncuri ce nu se puteau măsura, nici prevedea. Meșteșugul inginerilor nu venise încă pe la noi, și fiecare chibzuia după mintea lui, după experiența ce adunase. Odată socotelile acestea simple au dat greș. Apele au năvălit, și de atunci ele sânt stăpâne.

Apele de jos, care-și sapă tot mai adânc, prin topirea înceată, răbdătoare, cazanul uriaș, par adormite, moarte. Fața lor verde, fără un tremur schițat, acolo unde nu răsbat mișcările văzduhului liber, o simți grea. Dobitoace, crengi, gunoaie o pătează fără să se poată cufunda.

Sus, ploaia a fost un meșter neîntrecut. După ce a măturat răpede lutul galben, ea a început lucrul sării gingașe, ici tăind dâri adânci, dincolo scrijelând ușor, prefăcând de la o vreme muntele întreg într’o fantastică și minunată cetate, cu vârfuri, turnuri, peșteri, care cândva, prin pătrunderi trădătoare, se poate nărui în clipa vre-unui cutremur, lăsând numai lacul verde, cu apa grea și răspingătoare, care samănă cu acele suflete blăstămate, ce nu pot să cufunde, ascunzându-le în uitare, nimic din ceia ce împrejurările ucigașe, ruinătoare ale vieții aruncă asupra lor.

10. Un vechiu târg stâns: Bucovul.

Dacă lași, la marele sat al Lipăneștilor, drumul de la Văleni la Ploești, te înfunzi între mari lanuri de grâu, pe o moșie foarte întinsă. Tocmai se treieră: patru locomobile lucrează de zor la înghițitul snopilor, din cari desfac hrana bună, paiul zădarnic și pleava, praful ce zboară în vânt. Proprietarul cel noti al marii moșii e un Evreu, care a cumpărat-o de la un înaintaș român ruinat în parte prin lux.