averilor acestei mănăstiri de țară, s’a ostenit un arhimandrit Teodor, care venia din școala de credință și muncă de la Cernica, a obștejitenilor, călugărilor trăind împreună, ca ostași ai rugăciunii, ai cetitului și scrisului.
Tot la 1843 s’au dres și „casele domnești”, clădirile cele mari prinse între chilii, acele încăperi de umbră în margenea grădinii largi, unde se odihnia, în mersul său prin țară, după cercetări, judecăți și vânători, căruntul Vodă-Matei. Astăzi, ca și la turn, la zidul de împrejmuire, și aici roade necurmat ruina[1]. Prin rânduielile secularisării, pământul, cu moșie cu tot, a trecut la Eforie, care arendează, cui dă mai mult, lanurile, iar aici a făcut, pentru nimenea, o grădină de pomi și de flori pe care o îngrijește și stăpânește un Neamț singuratec. El e urmașul Basarabului în casa ctitorilor, din fereștile căreia se revarsă prisosul florilor din glastre.
Locuitorii ar voi să puie aici școala; li s’ar putea da pivnițile uriașe pentru a-și ținea butoaiele; grădina întinsă ar putea să fie cea mai frumoasă grădină școlară din România.
Dar cum poate ajunge pănă la cel mândru și puternic dorința celui umil și supus? Un ultim proiect al Eforiei prevede dărâmarea unei părți din vechile chilii, de și prin nimic ele nu chiamă această măsură, fiind mai tari decât o zidire nouă de astăzi. Dar veacul care nu mai poate întemeia simte bucuria dracului să dea la pământ!
9. Ocna Veche din Slănic.
Slănicul de de-asupra ascunde bogățiile de sare ale adâncului.
Ocna veche, pustie, e una din minunile neștiute ale acestei țări, ce nu se cunoaște pe sine și caută aiurea cu mărunțiș ce are acasă din bielșug.
- ↑ Biserica s’a reparat de Comisiunea Monumentelor Istorice.
