după un „breb”, un castor, rar animal spre peire, vrednic să fie pomenit astfel. O mare bogăție de livezi îl încunjură, și lunga stradă curată îl tăiè prin mijloc.
Biserica Brebanilor e o veche mănăstire. La margenea satului se ridică un strălucit turn bătrân, care se poate asămăna doar cu al Câmpulungului. Răzimându-se pe frânturi din zidurile care, scăzute, încunjură totuși întreg cuprinsul mănăstiresc cu perdeaua lor, străpunsă de fereșlile menite pușcașilor de odinioară, el desfășură cu avânt liniile cărămizii tari, împodobite cu șiruri de firide. Și astăzi sună de sus clopotele din arama pe care au dăruit-o Domnii evlavioși; clopotarul țăran mai suie treptele tremurăloare, speriind șopârlele mărunte care dau:
1. o viață veșnic înoită ruinelor sărutate de arșița soarelui de vară.
Biserica a fost făcută de însuși Matei Basarab, în 1650. Se pare că bătrânul Domn cucernic voia să facă loc aice vre unor rude moarte mai de mult, căci zidirea are încă o încăpere, pe lângă pridvorul de stâlpi, pe lângă pronaosul ce sprijină prin frumoase boltiri două turnulețe și pe lângă întinsul și luminosul cuprins al naosului: e cămara de îngropare, unde astăzi nu se mai vede însă niciun mormânt de ctitori.
Altfel, numai această formă generală a bisericii a rămas ca pe vremea întemeietorului; pe afară chiar,
2. i s’au adus unele schimbări. Zugrăveala e nouă, de și foarte bună, lucrală în linii mari, cu un deosebii bielșug de aur. Toată zestrea de odăjdii și odoare s’a risipit și a fost înlocuită. N’avem astăzi nici măcar acelea care au fost date în loc la reparația din 1834 sau la cea mare, din 1843. Cea d’intăiu a fost făcută de un harnic egumen, Isihie, care a clădit turla cea nouă, destul de bună; la cea de-a doua, săvârșită supt Vodă-Bibescu, în vremea secularisării
