Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/225

Această pagină nu a fost verificată

pe alte mâni acuma, cu întunecații ochi ai fereștilor goale.

Nu mai poți privi nimic, nici buna clădire a caselor curate, nici zidirile mai mari, foarte bine ținute, în care se află spitalul, primăria, mai departe cele două școli, pănă nu te afli în trecutul domnesc, foarte fericit întăiu și prăbușit la urmă într’o nenorocire fără samăn de grozavă.

Biserica e vădit dreasă. Totuși recunoști semnele meșteșugului de zidărie din aceste vremuri. lată pridvorul pe șase stâlpi, cari au fost numai legați între ei cu zid, la reparația modernă. lată cele două rânduri de firide, care se urmează pe toată întinderea păreților, și iată frumoasa panglică împletită a zidului: cei cari au dres, s’au mulțămit a așterne văpseală galbenă peste o nouă tencuială și a vărga cu dungi roșii ciubucul încunjurător. lată altarul în cinci muchi. Iată, în jurul tuturor fereștilor înguste, cadrele de piatră săpată în flori și dunguțe, ca în împrumuturile de împodobire gotică din Moldova. Și turnurile de lemn și tinichea, ridicate pe un temeiu de zid, par destul de potrivite, cu toate că unul din ele e adaus, iar celalt a fost înălțat cu câtva. Înăuntru însă, nu te mai simți de loc în arhitectura brâncovenească: stâlpii cari despărțiau pronaosul de naos au fost înlăturați, și astfel s’a deschis un mare loc gol; în locul vechilor chipuri, care mi se spune că ar fi fost cu totul înlăturate pănă în vremea reparării, se văd icoanele largi și rare pe care cu multă bunăvoință le-a așternut cum l-a tăiat mintea pictorul italian Marchetti, care a lucrat și în București, la biserica Amzei. O catapeteasmă nouă pare săracă, joasă și șubredă. lar edițiile Sfântului Sinod au înlocuit cărțile cele vechi ieșite de supt teascurile unui meșter ca neîntrecutul Antim Ivireanul.