Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/219

Această pagină nu a fost verificată

După ce am văzut toate măririle Titului și chiar cupeaua prăfuită care așteaptă înaintea unui „magazin de coloniale” unde se vinde vin acru și salam deochiat, țăranul de pe capra vechii trăsuri de oraș care ne duce arată că „s’a terminat”.

Ciudată vorba aceasta străină în gura birjarului de țară! Ai zice că a venit de la București cu trenul, prin vestita gară. Dar omul are un fiu care învață acolo, la București, și, zice tatăl, se îndeletnicește acum cu „tesa de licență”. De alminterea și celalt vizitiu, care duce pe tovarășii noștri, știe să vorbească după moda nouă și, odată, el spune suspinând că lumea nu mai e cum a fost odată, ci „s’a modificat”. Deci, nu se strică numai, în acest timp de năvăliri și de amestecuri, portul, ci și limba: vechea limbă curată se împestrițează prin vorbele care sosesc de-o potrivă din școală, din oaste, de la toate dregătoriile, de la toate afacerile și de la curtea proprietarului sau arendașului. Și, precum polcuța, fusta, barișul nu sânt mai frumoase decât cămașa înflorită, fota sprintenă și maramele, tot astfel acest jargon al civilisației, care începe a pătrunde pe încetul și în sate, nu se poate asămăna cu hotărîta și mlădioasa limbă, plină de sunet și de înțeles, a veacurilor trecute.

Cum ieși din hardughiile târgului în largul câmp de miriști și de înalte porumburi, de-asupra căruia se ridică arbori, răzleți sau în uriașe mănunche, pănă la pădurile ce vin din jos către lunca Argeșului, te afli între oameni și mai săraci, între locuințe și mai umile. Cel mai apropiat cătun, Cornetul, are numai căsuțe strâmbe, cu păretele din față prăvălit ca fruntea unui cap țuguiat, cu fereștile fără niciun fel de formă, tăiate în două, în patru, de lemne înegrite sau de bucăți de hârtie, care se întind une ori într’atâta, încât abia dacă rămâne neacoperit un colțișor