Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/182

Această pagină nu a fost verificată

nu cutează să taie, iar bietele râuri sânt mulțămite că-și pot căuta de cale, — vezi ceaunele răsturnate, căciulile cu țuguiu, tablele întinse, zimții, spinările ciolănoase. Sânt movile de nisip curat, în care scânteie puncte de mica, mari movile umflate, pe care nu se prind decât fire de iarbă săracă, sânt mormane de piatră, acoperite cu arbori rari. Dar piatra răsbate pretutindeni; une ori numai, ea e acoperită de crânguri și păduri de brad, de mesteacăn morocănos, cu frunzele pleoștite, de fag, care-și rășchiră pănă departe ramurile cu frunze lucioase; codrii adânci și negri, stăpâni peste toate, nu se văd nicăiri; pănă departe către hotar, unde sânt vârfurile mai înalte, pădurea e numai o rămășiță a trecutului ei falnic, căci nevoia de bani a moșneanului a pus-o la biruri grele și a schilodit-o pentru totdeauna, fără s’o radă însă cu totul ca în țara de muncele ruinate a Sovejei. Prin coviltirul ușor al ierbii, printre trunchiuri și mai presus de ele, țișnește însă piatra stăpânitoare: ici, ea se risipește în fărâmi albe, galbene, roșcate, care fac moșinoaie în margenea șoselei curate, dincolo, ea samănă coasta sau adâncul cu frânturi și lostopane; aiurea, ea străjuiește drumul cu plăci înegrite, murdare, lucioase, sau cu lespezi clădite în bună rânduială ca de mâna dibace a unui meșter uriaș; de multe ori, în sfârșit, ea încunună toate cu câte o mândră creastă sură sau iea în stăpânire întreg muntele. Lângă Păpușa verde, clădită ca o movilă, stă în față, peste valea Dâmboviței, lungul părete sur, adânc, scrijelat, gol, sterp, trist, al Pietrei lui Craiu, numită așa după unul din făloșii regi cari se întorceau cu fuga acasă la dânșii, lăsând în urmă steaguri rupte, arme frânte și voinici morți, căzuți în mormane sângeroase sau sămănați pe coaste și prin văile înguste ca frunze roșii, veștede, de toamnă.