Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/177

Această pagină nu a fost verificată

malul ei. Une ori râul e spârcuit în șfichiuri desbinate, alte ori el aleargă prins în jghiaburi de lemn; în sfârșit, el se scurge la vale fără piedeci și unit cu sine, gâlgâindu-și apele limpezi, care răsfrâng în colori de ardesie cerul ușor acoperit de nori. Roți încărcate de cutii îi fură necontenit apele ca să le verse în treucuța de unde ele se aruncă în canalul care hrănește sămănături. Mai departe, un fierăstrău trăiește din puterea ei, făcând să se miște fără întrerupere, în sus și în jos, pânza de fier cu colții lacomi.

Supt Piatra Dragoslavelor, — caci acum movilele pietroase au înălțimea munților, și poporul li zice Pietre —, înfloritorul sat întinde de-a lungul drumului casele-i albe; o biserică, zidită de cel d’intăiu Grigore Ghica, în veacul al XVII-lea, are înaintea zidurilor modeste ale naosului un turn strivitor, care e făcut în mult mai mic după acela al mănăstirii Câmpulungului, pe atunci de curând dreasă de Matei-Vodă Basarab.

Pe aici era odată trecerea mărfurilor brașovenești, în cară dusă încet și greu, pe drumuri rele, spre atâtea orașe ale țării și spre locurile de peste Dunăre. Drumul de astăzi nu e întocmai cel vechiu, care merge prin vale; dar și acesta se înrămurește între calea Târgoviștii și a Câmpulungului. Cea d’intăiu se desfășură la vale, de-a lungul Dâmboviței.

Încă trei chilometri, și sântem în șchela cealaltă, Rucărul, ale cărui turnuri și case albe se ivesc îndată, la locul unde se întâlnesc trei Pietre mari, dintre care una poartă brazi pe coastele ei.

Rucărul adăpostia odată pe vameșii Domnului muntean, oameni siguri și cu multă trecere. Astăzi, el are o școală, o primărie foarte mare, un otel cum nu mai poate arăta alt sat din România, ofrumoasă și lungă primblare pe lângă râulețul prins în maluri îndreptate și pietruite și foarte multe case de o gospodărie aleasă. Noua biserică se înalță mândră într’un colț, pe când cea veche se ascunde într-un cimitir întins, unde o cruce se ajunge cu alta. Doi meșteri din Câmpulung, plătiți de un negustor grec din părțile Castoriei, ginere de boierinaș muscelean, au clădit acest lăcaș foarte cuvincios, cu pridvorul răzimat pe stâlpi de cărămidă. Zugravi cu imaginație au înfățișat în acest pridvor judecata cea de pe urmă, cu mulți draci negri ca Țiganii și cornorați ca boii, cari au nume pline de înțeles: Zorilă, Negrilă, Trăgilă, Cocoșilă și Zghidarcea. Frumoșii copii din sat însă li-au spart frunțile, li-au scos ochii și li-au deschis burțile cu pietre, și grozăviile ladului nu par potrivite cu o așa de blândă țară, având atâta putere în oameni, atâta mândreță în îmbrăcăminte, atâta seninătate nevinovată în cuget.