Cosmopolei franco-române; dar, dacă nu-i auzi, poți să admiri uneori fețele rămase de o frumuseță românească, cu toată înstrăinarea sufletească a fericitelor ce le au. lar, drumul de schimb cu Ardealul, care odată trecea prin Rucăr și Dragoslavele, deci pe aici, mergând acum prin valea Prahovei, și liniile căii ferate locale oprindu-se la Câmpulung, orașul, puțin cercetat de negustori, va rămânea, mult timp încă, cruțat de capitalurile străine de la Azuga sau din Lotru și de potopul de noroiu ucigător al Evreimii flămânde și barbare. În el toți aceia ce au nenorocul de a vedea scăderea neamului lor față de cavalerii aurului sau de microbii gologanului de aramă vor găsi mângâietoarea priveliște a unui mare, ideal sal românesc, a celei mai bune gospodării de țărani ce se află în cuprinsul Românimii.
3. Rucărul. Dragoslavele. Gura Dâmbovicioarei
Una lângă alta, pe laturile șoselei, care e prăfoasă, câteva zile abia după ploile cele mari, case cu două rânduri, având cinci-șase odăi, cerdace cu stâlpi și foarte adese ori șiruri de oale cu mașcat înflorit pe polițe. Mulții copii voinici privesc din umbra porților de lemn săpate, asemenea cu ale Românilor din Șchei. În curți, sus în cerdace ori pe margenile drumului răsar femei al căror port țesut în arnici, în fluturi, în flori de fir de argint și de mătasă pe fota roșie de aur nu-și poate afla părechea în cât Ținut locuiește Românimea.
Aici ești încă în Câmpulung, dar, când ai trecut de hotarul orașului și te afli acum, nu pe o stradă, ci pe drumul mare, care se chiamă aici „Valea Mare”, vei întâlni, pănă la șchelele de odinioară, vechile vămi de munte, pănă la graniță, același fel de case, țesute din vergele de lemn, pe care le acopere lutul nisipos
