Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/144

Această pagină nu a fost verificată

biserica de marmură; acel palat episcopal, prefăcut acum în palat regal, clădire monumentală, aspră și goală în fațada-i de cărămizi roșii, cu totul în alt stil decât al bisericii, și ale cărui odăi par încă pustii, nesfârșite, în căutarea unei destinații definitive[1]. În biserica veche, la restaurarea atât de distrugător radicală, s’au găsit chipuri de sfinți, în cari meșterii altor timpuri și-au zugrăvit adevărata, nemărgenita evlavie, s’au găsit colane de argint greu cu stângace săpături de slove ieșite din întrebuințare, s’au găsit potire și odăjdii pe care au scânteiat pietrele în care se adună ‘n cel mai mic spațiu cea mai mare lumină și cea mai mare bogăție; s’au găsit apoi și sfinte stofe care au învălit oase ce s’au făcut cenușă. Unele din aceste comori de artă au fost aduse la București pentru a face parte dintr’un Museu abia orânduit și abia deschis[2]. Celelalte se trec la catastif acuma, când noua Casă a Bisericii trebuie să știe ce stăpânește; apoi ele vor rămânea uitate în dulapuri, închise în lăzi. Și te gândești atunci la acele fabriche care se găsesc în apropierea marilor, frumoaselor biserici ale Italiei: ateliere și musee, în care se păstrează ceia ce a dat jos vechimea de pe clădirea măiastră, iar, alături, meșterii lucrează, în măsură ce se simte nevoia, la desăvârșirea, la ținerea în bună stare a monumentului. Da, însă acolo nu se încredințează grija lucrurilor întreit respectabile, fiindcă sânt vechi, sânt frumoase și sânt scumpe, unor mâni străine, ci arhitectul de talent și de știință, ca și umilul lucrător ce-i îndeplinește gândul, simt că lucrează la ceia ce face mândria și cinstea țării lor. Și sânt acolo și alți

  1. O clipă, tristeța unei regine singuratece s’a odihnit aici, apoi pustiul a revenit, poate pentru totdeauna (1916).
  2. Astăzi obiectele neprețuite sânt găzduite în palatul boieresc care e Museul de artă religioasă din București (1939).