1. Curtea-de-Argeș
Spre Curtea-de-Argeș, drum prin aceleași Ținuturi de păduri bogate ea și pănă acum, din care păduri răsar case și turle Calea ferată e cea vestită prin luxul ei. cu gări ca locuințile de vară ale unor mari bogătași: cărămidă roșie la suprafață și turnuri măiestrite: ultima înflorire în acest domeniu a risipei noastre cu bani de împrumut.
Târgul Curtea-de-Argeș, - ceia ce înseamnă, în limba de astăzi, reșerdința domnească de pe Argeș, e o adunătură sărăcăcioasă de case cu câte unul sau două rânduri, altfel destul de curate, și de livezi, pe care o străbat străzi cu pietrele ieșind pretutindeni la iveală, răzvrătite. În stânga se vede pe o înălțime o biserică destul de mare, sprijinită în pârghii: ea poartă în limba poporului, pe care istoricii au încercai apoi să o tălmăcească prin ipotesesilite, numele lui „Negru-Vodă”. E curioasă această răspândire, dacă este o adevărată răspândire, a poveștilor despre închipuitul întemeietor: și aici, la Curtea-de-Argeș, ea s’ar lămuri poate prin amestecul, în graiul unor oameni ce nu par a-și deschide gura tocmai bucuros, a numelui vreunui Voevod „negru’’, din timpurile întunecoase cu acela care e vrednic a se pomeni totdeauna în aceste părți, al binefăcătorului, iubitorului de frumos, evlaviosului Voevod Neagu, Xeagoe.
Biserica bătrână, ce se sprijină in cârjile reparațiilor
