Apoi tot mai sus, pe rând pe șosea și pe poteci prăpăstuite, printre maluri de nisip risipite, care pentru aceasta s’au numit Surpatele. Străbați un lung sat bunișor, de Români foarte frumoși și de hâzi Țigani pleșcari: sunetele lălăncilor și înaintarea celor patru cai înhămați doi câte doi scot din case pe mai toți locuitorii: femeile privesc la garduri, copiii țigănești umblă gâfâind după gologanul „boiarului”, iar o ceată de săteni vine să vadă oaspetele în curtea bisericii.
Clădirea aceasta se datorește Doamnei Marica a Brâncoveanului, și deci tipul de la Mănăstirea dintr’un lemn și din atâtea altele se întâmpină și aici. Țăranii au pus dăunăzi mână de la mână și au dres ce se stricase în armonioasa biserică. Dar chiliile sânt mai cu lotul în ruină, și e o durere să vezi cum se risipește această veche și scumpă zidărie. Acum douăzeci de ani, călugărițile de la Surpatele se treziră că malul se va ruina: ele căpătară de la Cârmuire voie să plece; pentru a desăvârși batjocura, aceiași Cârmuire vându cărămida zidurilor, ce începeau îndată să cadă, și astfel se ajunse la starea rușinoasă de astăzi[1].
6. Hurezii, Bistrița, Arnota.
În vălurile amurgului cenușiu și trist coborîm dealul surpai și, lăsând la stânga mănăstirea Dintr’un lemn, luăm un alt drum, prin pădurici, care e al Hurezilor. Odată cu noaptea ne găsim într’un sat de case înalte ca acelea din Muscel: e Păușeștii-de-Otăsău, care trece însă răpede și se pierde în noapte. Cară se întorc, femei și fete aduc vacile acasă, țăranii aprind țigări în porțile de lemn săpat, ciobănașii
- ↑ Astăzi Comisiunea Monumentelor Istorice a refăcut complect mănăstirea (1939).
